ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Elevi din R. Moldova au cucerit trei medalii la Olimpiada Balcanică de Informatică

11:41 | 10.10.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 10 oct. /MOLDPRES/. Echipa Republicii Moldova a obținut trei medalii de bronz și o mențiune de onoare la Olimpiada Balcanică de Informatică, desfășurată la București, România, în perioada 3–8 octombrie, transmite MOLDPRES cu referire la Ministerul Educației și Cercetării (MEC).

Potrivit sursei citate, medaliați cu bronz sunt Alexandru Andrei, Victor Vorona, elevi la Liceul Teoretic „Orizont” din Chișinău, și Marian Soltan, elev la Liceul Teoretic Republican „Aristotel” din Chișinău, iar cu mențiune de onoare a fost desemnat  Veaceslav Guzun, elev al Liceului Teoretic „Orizont” din Chișinău.

La Olimpiada Balcanică de Informatică au participat 63 de elevi din 16 țări, Republica Moldova fiind reprezentată de patru elevi și doi profesori.

Foto: MEC

 

img22007576

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!