ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Centrul perinatal din Bălţi a fost dotat cu echipament modern

09:05 | 13.10.2022 Categorie: Regiuni

Chişinău, 13 oct. /MOLDPRES/. Echipamente medicale de ultimă generație, în valoare de peste 500 de mii de dolari, au fost donate ieri Centrului perinatal de la Spitalul Clinic Bălți. Utilajele medicale moderne au fost procurate de Fondul ONU pentru Populație (UNFPA), cu sprijinul financiar al Guvernului SUA, transmite MOLDPRES.

„Sălile Centrului perinatal – de operație, naștere, postoperatorii ș.a. au fost dotate cu dispozitive medicale, cum ar fi monitoare de ritm cardiac fetal, aspiratoare chirurgicale, sterilizatoare, unități de electrochirurgie, ventilatoare neonatale. La fel, centrul a fost echipat cu mobilier medical: paturi, dulapuri, mese etc.”, indică Ministerul Sănătăţii.

Datorită echipamentelor primite, la acest centru sunt acordate servicii medicale de calitate femeilor din Republica Moldova și celor refugiate din Ucraina. Centrul perinatal Bălți a fost inaugurat cu suportul financiar al Ministerului Sănătății.

În total, UNFPA, cu sprijinul Guvernului SUA, va dota cu echipamente medicale performante nouă instituții medicale din țară.

Foto: Ministerul Sănătăţii

img22007682

img22007682

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!