ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Karim Benzema a cucerit trofeul Balonul de Aur

08:32 | 18.10.2022 Categorie: Sport

Chişinău, 18 oct. /MOLDPRES/. Atacantul francez Karim Benzema (Real Madrid), marele favorit, a câştigat trofeul Balonul de Aur, pentru cel mai bun fotbalist al sezonului 2021-2022, decernat luni seara, la Paris, transmite AFP, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.

Benzema (34 ani) este primul francez recompensat cu această distincţie de la Zinedine Zidane în 1998.

Karim Benzema, care a primit trofeul din mâinile lui Zidane, fostul său antrenor, a câştigat duelul pentru trofeu cu senegalezul Sadio Mané (Liverpool), campion al Africii şi pe care l-a învins în finala Ligii Campionilor în mai, şi cu belgianul Kevin De Bruyne (Manchester City).

Benzema îi succede în palmaresul trofeului argentinianului Lionel Messi, care anul trecut a cucerit pentru a şaptea oară acest premiu decernat de France Football.

Atacantul francez a câştigat totul în sezonul trecut, Liga Campionilor, titlul în Spania, cu Real Madrid, Liga Naţiunilor cu Franţa, titluri de cel mai bun marcator şi jucător în Spania în sezonul 2021-2022. În martie anul acesta, el a devenit şi cel mai bun marcator francez din istorie, cu 400 de goluri, depăşindu-l pe Thierry Henry.

Benzema este al cincilea francez care obţine această prestigioasă distincţie, după Raymond Kopa (1958), Michel Platini (1983-1985), Jean-Pierre Papin (1991) şi Zidane (1998).

Foto: championat.com

img22007782

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!