ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Republica Moldova dispune de 218 mii de doze de vaccin antigripal

18:25 | 18.10.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 18 oct. /MOLDPRES/. În țara noastră au fost livrate 218 mii de doze de vaccin antigripal. Un lot de 188 mii de doze a fost procurat din sursele fondului măsurilor de profilaxie al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, iar alt lot, de 30 mii de doze, a fost donat Republicii Moldova de The Task Force for Global Health, în baza acordului semnat între Ministerul Sănătății și organizația respectivă, informează MOLDPRES.

Compoziția vaccinului corespunde recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății pentru emisfera de nord, sezonul 2022-2023.

Potrivit Ministerului Sănătății, ambele loturi recepționate sunt stocate la Depozitul național de vaccinuri din cadrul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică. Dozele de vaccin urmează să fie distribuite centrelor de sănătate publică, iar ulterior instituțiilor medico-sanitare publice din țară, pentru imunizarea copiilor și adulților din grupurilor cu risc sporit de îmbolnăvire, dar și a contingentelor profesionale. Campania de vaccinare împotriva gripei sezoniere va fi inițiată în curând.

Ministerul menționează că vaccinarea este cea mai sigură și eficientă metodă de prevenire a îmbolnăvirilor prin gripă. La fel ca în sezonul gripal precedent, este recomandată vaccinarea concomitentă împotriva gripei și a infecției COVID-19.

Foto: MS

img22007815

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!