ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Mai multe instituții sociale din Chișinău au fost conectate la agentul termic

09:51 | 20.10.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 20 oct. /MOLDPRES/. Mai multe instituții sociale din capitală au fost conectate ieri la agentul termic, transmite MOLDPRES.

Potrivit primăriei capitalei, este vorba de 114 grădinițe, cinci școli și trei spitale municipale.

Autoritățile au anunțat că pe parcursul săptămânii curente va continua conectarea la agentul termic a instituțiilor din domeniul social.

De asemenea, este livrat agent termic centralizat în patru blocuri de locuințe din Chișinău, din totalul de 2 710 blocuri. Conectarea a fost efectuată la solicitarea gestionarilor fondului locativ.

Sezonul termic demarează atunci când trei zile consecutiv sunt înregistrate temperaturi medii zilnice de până la +10°C.

Foto: chisinau.md

img22007870

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!