ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Procedura de autorizare a lucrărilor de construcție a rețelelor de comunicații va fi simplificată

13:23 | 20.10.2022 Categorie: Economie

Chişinău, 20 oct. /MOLDPRES/. Procedura de autorizare a lucrărilor de construcție a rețelelor de comunicații electronice și a rețelelor inginerești va fi simplificată. Un proiect de lege în acest sens a fost adoptat astăzi în lectură finală de Legislativ, comunică MOLDPRES.

Noile prevederi se referă la lucrările de instalare a rețelelor inginerești și de comunicații electronice și a elementelor de infrastructură asociată acestor rețele pe imobilele, construcțiile și instalațiile existente sau în interiorul lor. Un alt tip de lucrări este instalarea rețelelor interne de acces în infrastructura (traseele sistematizate cablate și spațiile tehnologice) pentru instalarea echipamentelor și altor elemente de infrastructură a rețelelor interne de acces din clădiri. Un al treilea tip de lucrări este întreținerea, reparația, înlocuirea și retehnologizarea rețelelor. De asemenea, proiectul reglementează conectarea abonaților la rețelele inginerești și de comunicații electronice.

Potrivit deputaților, actualizarea cadrului legislativ va permite extinderea accesului publicului la serviciile prestate prin intermediul rețelelor respective.

Foto: zf.ro

img22007884

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!