ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Secretarul general al Guvernului participă la cea de-a 43-a sesiune a Congresului Autorităţilor Locale şi Regionale al Consiliului Europei

18:07 | 26.10.2022 Categorie: Oficial

Chişinău, 26 oct. /MOLDPRES/. În perioada 26-27 octombrie, la Strasbourg, Secretarul general al Guvernului, Dumitru Udrea, participă la cea de-a 43-a sesiune a Congresului Autorităţilor Locale şi Regionale al Consiliului Europei (CALRE), transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Executivului.

Alături de oficialii din Georgia și Ucraina, Dumitru Udrea va prezenta congresului progresul Republicii Moldova pe domeniile cheie de colaborare cu CALRE. Printre subiectele abordate va fi reforma administrației publice, în special componenta administrativ-teritorială, platformele de comunicare și colaborare cu administrația publică locală, susținerea Guvernului pentru consolidarea echipelor primăriilor din țară etc. 

Secretarul general al Guvernului a început vizita sa oficială la Strasbourg cu participarea la inaugurarea expoziției de tablouri a trei pictori din Republica Moldova: Galina Vieru, Natalia Yampolskaia și Mila Grecul, cu tema „Orașele europene”, organizată de Reprezentanța Permanentă a Republicii Moldova pe lângă Consiliul Europei în incinta sediului acestuia, la Palatul Europei. 

Dumitru Udrea a apreciat mesajele de pace, solidaritate și democrație transmise de artiste prin intermediul creației lor și a mulțumit pentru promovarea valorilor Republicii Moldova la nivel internațional.  

Foto: Guvern

img22008077

img22008077

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!