ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Polițiștii au prezentat recomandări privind deplasarea prin locuri întunecoase

15:26 | 27.10.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 27 oct. /MOLDPRES/. Oamenii legii au îndemnat cetățenii să respecte măsurile de siguranță în timp ce se deplasează prin locuri întunecoase. Recomandările au fost făcute în contextul deconectării parțiale a iluminatului public pentru reducerea consumului de energie, transmite MOLDPRES.

Potrivit Inspectoratului General de Poliție, pentru prevenirea unor incidente nedorite, se recomandă să evitaţi plimbările noaptea la ore târzii în zonele mai puţin circulate şi nesigure. Să țineţi poşeta sau servieta sub braţul care este opus traficului, în această manieră hoţii, prin smulgere, nu vor putea acţiona. Dacă observaţi că sunteţi urmărit, deplasaţi-vă prin zone aglomerate, chiar dacă acest lucru presupune schimbarea traseului şi adresaţi-vă primului poliţist întâlnit. La intrarea în imobil fiţi foarte atenţi pentru a observa dacă în hol sau în zonele întunecate se află persoane dubioase. Nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi. Totodată, evitaţi transportarea unor sume mari de bani/obiecte de valoare fără măsuri corespunzătoare de siguranţă.

În această perioadă, vizibilitatea în trafic este foarte importantă, astfel, polițiștii recomandă să folosiți un telefon cu lanternă pentru a fi văzuți de șoferi. La fel, sporiți atenţia când traversați strada. Evitați folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă.

De asemenea, conducătorii auto sunt îndemnați să adapteze viteza de rulare la condiţiile de drum şi de trafic. Să fie atenți la traseu, întrucât pietonii sunt greu de observat, mai ales pe porțiunile care leagă localităţi, iar aceștia se deplasează pe marginea carosabilului. Menţineți o distanţă mai mare între mașini, pentru a putea reacționa la timp.

În situații de risc, cetățenii sunt îndemnați să apeleze la numărul de urgenţă 112.

img22008102

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!