ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Șefa statului s-a întâlnit cu președintele Bulgariei

07:26 | 28.10.2022 Categorie: Oficial

Chişinău, 28 oct. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a salutat joi la Chișinău pe președintele Republicii Bulgaria, Rumen Radev, aflat într-o vizită de lucru în țara noastră. Cei doi lideri au discutat despre relațiile modo-bulgare și despre prietenia de secole ce leagă țările noastre - prin istorie, cultură și oameni, comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al instituției prezidențiale.

„De circa 200 de ani, Republica Moldova este patria unei comunități de bulgari, care a găsit aici o casă primitoare. Scopul nostru este să construim un viitor sigur și prosper pentru toți. Indiferent de etnie sau de limba pe care o vorbim, suntem cu toții parte a Republicii Moldova”, a spus șefa statului în cadrul întrevederii.

Președinta Maia Sandu a menționat, de asemenea, că în primăvara acestui an Moldova a făcut un pas hotărât spre integrarea europeană, prin depunerea cererii de aderare la UE. „Astăzi l-am întâlnit pe președintele Radev în capitala unei țări candidate la integrarea europeană. Contăm pe sprijinul Bulgariei pe drumul nostru european”, a mai declarat șefa statului.

Tot astăzi a fost semnat un contract de colaborare între companiile „Energocom” și „Bulgartransgaz”, care va permite operatorului moldovenesc să acceseze rețeaua de transport al gazelor din Bulgaria. „Accesul la surse alternative de energie ne va consolida independența energetică și ne va ajuta să fim mai rezilienți în actuala criză”, a conchis șefa statului.

Foto: Președinție

img22008115

img22008115

img22008115

img22008115

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!