ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Premierul Natalia Gavrilița a avut o convorbire telefonică cu omologul său norvegian

19:57 | 28.10.2022 Categorie: Oficial

Chişinău, 28 oct. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Natalia Gavrilița a avut astăzi o convorbire telefonică cu omologul său norvegian, Jonas Gahr Stoere, informează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Executivului.

Părțile au vorbit despre consecințele sociale, economice și politice generate de războiul rus împotriva Ucrainei, cu accent pe acutizarea crizei energetice, în urma atacurilor cu rachete asupra infrastructurii energetice ucrainene.

În context, au fost discutate posibilitățile de accesare a energiei norvegiene, ținând cont de faptul că Republica Moldova este în continuă căutare de surse alternative pentru a-și spori reziliența în acest sector.

De asemenea, părțile au făcut un schimb de opinii privind soluțiile optime în vederea diminuării impactului creșterii prețurilor asupra cetățenilor Republicii Moldova, fiind accentuate necesitățile financiare pe care le are țara noastră pentru a depăși vulnerabilitățile curente și a menține stabilitatea financiară în condițiile regionale actuale. 

Premierul a exprimat gratitudine pentru suportul Norvegiei de-a lungul anilor în asigurarea supremației legii și consolidarea bunei guvernări. În mod special, șefa Executivului a mulțumit pentru sprijinul acordat, în ultima perioadă, în gestionarea crizei refugiaților  și a celei economice.

Foto: Guvern

img22008154

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!