ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Aproape 4 milioane de ucraineni sunt afectați de întreruperile de electricitate

12:41 | 29.10.2022 Categorie: Externe

Kiev, 29 oct. /MOLDPRES/. Întreruperile de electricitate cauzate de recentele atacuri ruse asupra infrastructurii energetice din Ucraina au afectat aproape patru milioane de persoane, a declarat vineri preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează MOLDPRES cu referire la Agerpres.

Șeful statului ucrainean a menționat că "în multe oraşe şi districte ale ţării au fost introduse întreruperi pentru a stabiliza situaţia”. "Aproape patru milioane de ucraineni se confruntă în prezent cu aceste restricţii", a adăugat Zelenski.

Cel mai mult suferă oraşul "Kiev şi regiunea sa", precum şi provinciile Jitomir (centru-vest), Poltava, Cherkassy şi Kirovograd în centru, Rivne (vest), Harkov (est), Cernigov şi Sumî în nord, a spus liderul ucrainean.

Deconectări de la electricitate 'fără precedent' sunt prevăzute la Kiev şi în regiunea sa, din cauza pagubelor importante provocate sistemului energetic din Ucraina de recentele lovituri ale forţelor ruse, a anunţat vineri operatorul privat ucrainean DTEK.

Rusia şi-a înmulţit în ultimul timp atacurile împotriva infrastructurii energetice a Ucrainei, ceea ce a provocat distrugerea a cel puţin o treime din capacităţi.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!