ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Săptămâna viitoare va demara sezonul termic în capitală

12:37 | 04.11.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 4 nov. /MOLDPRES/. Sezonul termic în capitală va începe luni, 7 noiembrie. O dispoziție în acest sens a fost semnată astăzi de viceprimarul Irina Gutnic, transmite MOLDPRES.

Potrivit dispoziției, preturile de sector, Direcția generală locativ-comunală și amenajare, gestionarii fondului locativ, agenții economici și alți consumatori vor pregăti obiectivele aflate în gestiune pentru a putea beneficia de energie termică.

Totodată, Societățile pe Acțiuni „Termoelectrica" și „Apă-Canal Chișinău" vor asigura conectarea obiectivelor fondului locativ municipal la sistemul centralizat de termoficare, conform contractelor încheiate.  

Sezonul termic demarează atunci când trei zile consecutiv sunt înregistrate temperaturi medii zilnice de până la +10°C.

img22008365

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!