ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

O tânără din China a reprezentat țara noastră la Congresul Mondial al Viei și Vinului

10:43 | 08.11.2022 Categorie: Economie

Chişinău, 8 nov. /MOLDPRES/. O tânără din China a reprezentat Republica Moldova la cel de-al 43-lea Congres Mondial al Viei și Vinului, desfășurat în orașul Ensenada din Mexico, în perioada 31 octombrie - 4 noiembrie, transmite MOLDPRES.

Congresul are loc anual în una dintre cele 48 de țări afiliate la Organizația Mondială a Viei și Vinului. Evenimentul reunește oameni de știință și producători de struguri și vin, care fac schimb de cunoștințe privind procesul de cultivare și producție.

Potrivit Ambasadei Chinei la Chișinău, în acest an, țara noastră a fost reprezentată de Meiling Yao, care este doctorand în anul III la Universitatea Tehnică din Moldova. Tânăra a specificat că este mândră că a putut să reprezint China și Republica Moldova la un astfel de eveniment.

„Discursul meu a fost despre bioprotecție, al cărei scop este înlocuirea dioxidului de sulf din vin. Am făcut această cercetare sub conducerea profesorului Gheorghe Arpentin. Sunt foarte recunoscătoare guvernelor din China și Republica Moldova pentru că mi-au oferit o bursă. De asemenea, le mulțumesc profesorilor Universității Tehnice și colegilor mei pentru că mi-au acordat ajutor și mi-au oferit curaj. Sper să obțin realizări academice mari în R. Moldova și să promovez cu succes vinul moldovenesc la nivel internațional”, a spus Meiling Yao.

În cadrul unui interviu acordat Agenției Informaționale de Stat MOLDPRES, ambasadorul Chinei la Chișinău, Yan Wenbin, a subliniat că, în prezent, țara sa este una dintre principalele piețe de export pentru vinul moldovenesc, care a devenit mai apreciat de consumatorii chinezi.

„Vinul este un produs dominant de export al Republicii Moldova. Recent, la inițiativa și cu sprijinul Ambasadei Chinei în R. Moldova, pe platforma Douyin a avut loc o transmisie în direct de promovare și vânzare a vinurilor moldovenești, în urma căreia au fost obținute rezultate favorabile. Ambasada Chinei promovează activ exportul de vin moldovenesc, împreună cu partenerii chinezi și cei moldoveni”, a remarcat Yan Wenbin.

La începutul stabilirii relaţiilor diplomatice dintre China şi Republica Moldova, valoarea comerţului era de 70 de mii de dolari SUA. În anul 2021, aceasta a crescut la 849 mln de dolari SUA, China devenind al şaselea partener comercial al țării noastre. În prima jumătate a anului curent, valoarea comerțului bilateral dintre cele două țări a ajuns la 414 mln de dolari SUA, cu 5,78% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut.

Foto: Ambasada Republicii Populare Chineze la Chișinău

img22008455

img22008455

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!