ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Mămicile vor primi îndemnizații chiar dacă muncesc în perioada concediului de maternitate

11:59 | 09.11.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 9 nov. /MOLDPRES/. Femeile vor avea dreptul de a realiza venituri în perioada concediului de maternitate și, totodată, de a beneficia de indemnizația de maternitate. Un proiect de lege în acest sens a fost avizat astăzi de Comisia parlamentară economie, buget și finanțe, comunică MOLDPRES.

Deputatul Marina Morozova a menționat la comisie că, în prezent, pentru perioada concediului de maternitate, care se suprapune cu perioada în care femeia desfășoară activitate de muncă, se achită salariul, dar nu și indemnizația. Astfel, proiectul își propune păstrarea dreptului femeii de a beneficia de indemnizația respectivă, mărimea acesteia urmând să fie determinată în baza venitului soției sau soțului care are un salariu mai mare.

Inițiativa ce prevede modificări la Codul Muncii, Legea cu privire la funcția publică și Legea privind indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă și alte prestații de asigurări sociale va fi dezbătută în plenul Parlamentului.

Foto simbol

img22008487

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!