ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Programul de ecologizare a întreprinderilor mici și mijlocii a fost extins, iar valoarea grantului - majorată până la 500 mii lei

15:53 | 09.11.2022 Categorie: Oficial

Chişinău, 9 nov. /MOLDPRES/. Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi modificări la Programul de ecologizare a întreprinderilor mici și mijlocii. În urma modificărilor, va fi majorată valoarea grantului până la 500 mii de lei. Totodată, termenul de implementare a programului a fost prelungit cu încă 36 luni, relatează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Executivului.

Programul, implementat de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, are drept obiectiv susținerea IMM-lor în implementarea practicilor prietenoase cu mediul și în identificarea celor mai bune soluții și tehnologii privind gestionarea corectă a deșeurilor. Un alt scop al programului este de a promova, susține și dezvolta capacitățile întreprinderilor mici și mijlocii în adoptarea practicilor de ecologizare pentru procesele de producere și prestare a serviciilor. 

Antreprenorii selectați vor beneficia de: informare, consultanță și formare în elaborarea planurilor de acțiuni de ecologizare; elaborarea și implementarea planurilor de acțiuni și a măsurilor de ecologizare a afacerii; implementarea standardelor internaționale de certificare și etichetarea ecologică (ISO și EMAS).

În perioada noiembrie 2020 – august 2022, au beneficiat de granturi pentru ecologizare 85 de companii din diverse domenii. La aceste companii au fost instalate diverse echipamente și utilaje eficiente energetic, între care: sisteme de ventilare cu recuperare termică; utilaje pentru implementarea economiei circulare; stații de epurare; sisteme de captare a apelor pluviale; utilaje care elimină mai puțin CO2; prese de balotat deșeuri; tomberoane; servicii de certificare relevante ecologizării; echipamente de sortare a deșeurilor periculoase ș.a.

Foto: Guvern

img22008512

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!