ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Monitorul Oficial a publicat decizia cu privire la indemnizaţia unică pentru angajaţii infectaţi cu COVID-19

09:16 | 11.11.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 11 nov. /MOLDPRES/. Personalul medical, precum și alți angajați din sectorul public, care s-au îmbolnăvit de Covid-19 în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu până la data de 30 septembrie 2020, vor beneficia de o indemnizație unică de 16 mii de lei (circa 800 de euro). Decizia respectivă a Guvernului a fost publicată în Monitorul Oficial de vineri, 11 noiembrie, transmite MOLDPRES. 

Potrivit documentului, vor beneficia de indemnizația unică 2606 persoane, dintre care 2593 - personal medical. În acest sens, din Fondul de intervenție al Guvernului vor fi alocate 41,7 milioane de lei. 

Din această sumă, 17,7 mln de lei vor fi alocate Ministerului Sănătății pentru 1107 persoane; 4,5 mln de lei - Consiliului municipal Chișinău pentru 282 de persoane; 1,6 mln de lei - Consiliului raional Cahul pentru 97 de persoane; 1,2 mln de lei -  Consiliului raional Edineț pentru 73 de persoane, iar restul va fi distribuit altor autorități publice centrale și locale.

Până în prezent, 17 772 de angajați au beneficiat de indemnizația unică în valoare de 16 mii de lei.

Sursa: monitorul.gov.md

 

img22008567

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!