ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Ministerului Finanțelor

09:12 | 12.11.2022 Categorie: Comunicate

Ministerul Finanțelor lansează procesul de consultare publică a proiectului politicii bugetar-fiscale pentru anul 2023

Chişinău, 12 nov. /MOLDPRES/. Ministerul Finanțelor lansează procesul de consultare publică a proiectului de lege pentru modificarea unor acte normative, ce vizează măsurile de politici bugetar-fiscale pentru anul 2023

Politica fiscală și vamală pentru anul 2023 vine să fortifice capacitatea Guvernului pentru a face față crizelor multiple cu care se confruntă Republica Moldova. Totodată, aceasta conține și măsuri pro-active, care vin să creeze condiții mai bune pentru dezvoltarea economică. În acest context, principalele măsuri incluse în politica bugetar-fiscala pentru 2023 sunt îndreptate spre atingerea a 4 obiective: 

I. crearea condițiilor favorabile dezvoltării afacerilor, inclusiv, sporirea accesului businessului la lichidități prin acordarea dreptului pentru deprecierea accelerată a întreprinderilor mari, cota zero pe profitul nedistribuit pentru IMM-uri, returnarea TVA acumulată în cont începând cu 1 ianuarie 2023;

II. consolidarea veniturilor bugetare necesare finanțării cheltuielilor publice, inclusiv pentru acoperirea cheltuielilor necesare pentru protecția populației, dezvoltării afacerilor și infrastructurii;

III. consolidarea veniturilor pentru APL de nivelul I, inclusiv prin alocarea în cuantum de 100% din volumul total al taxei pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele înmatriculate în Republica Moldova, autorităților locale sub formă de transferuri cu destinație generală și anularea plafoanelor maxime a cotelor impozitului pe bunurile imobiliare și a impozitului funciar;   

IV. îmbunătățirea cadrului de reglementare a procesului de conformare, raportare și achitare a impozitelor prin simplificarea, clarificarea și modificarea normelor existente.   

Ministerul Finanțelor aduce la cunoștința părților interesate că în următoarea perioadă, va asigura un proces amplu de consultări publice pe marginea proiectului de lege respectiv. În acest sens, Ministerul Finanțelor invită toate părțile interesate să prezinte propuneri și sugestii la adresa electronică [email protected], până la data de 20.11.2022, inclusiv. 

Proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative ce vizează propunerile de politici bugetar-fiscale pentru anul 2023 poate fi vizualizat accesând următorul link https://bit.ly/3WPsC0J.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!