ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

O carte dedicată cântăreței Ioana Căpraru a fost lansată la Biblioteca Națională

17:58 | 17.11.2022 Categorie: Cultură

Chişinău, 17 nov. /MOLDPRES/. La Biblioteca Națională a Republicii Moldova a fost lansată astăzi antologia „Viața-i una, cântecu-i întotdeauna”, semnată de Veta Ghimpu Munteanu, o carte despre interpreta de muzică populară  Ioana Căpraru, Artistă a Poporului, prilejuită  de cea de-a 70-a aniversare a artistei, informează MOLDPRES.

Volumul cuprinde 284 de pagini și a apărut într-un tiraj de 700 de exemplare. În antologie sunt incluse amintirile din copilărie, istoria de viață a artistei redată în diverse interviuri, cântece din repertoriul Ioanei Căpraru, album fotografic cu poze din diferite etape ale protagonistei.

Potrivit autoarei antologiei, Veta Ghimpu Munteanu, prin Ioana Căpraru vorbesc aspirațiile bunicilor și străbunicilor noștri care au știut întotdeauna să păstreze viu focul în vatră, să nu se îndepărteze de credință și să-și crească copiii, în primul rând, oameni de omenie. Interpreta are o carieră muzicală de succes, fiind apreciată pentru vocea, repertoriul și energia sa. ”Cântecele Ioanei Căpraru ne fac mai buni, mai cu verticalitate și mai înțelegători, fiindcă ea culege vorbele cu duh, cele cu mult haz, întâmplările și poveștile de viață de la cei printre care a crescut și care au format-o ca personalitate. Ioana Căpraru este un adevărat model de cântec și port popular, după care se pot orienta cântăreții”, a remarcat Veta Ghimpu Munteanu.

Prezent la eveniment, dirijorul Ion Dascăl a afirmat că  Ioana Căpraru este o interpretă de valoare, pe care trebuie s-o admirăm și s-o prețuim. În context doctorul habilitat în studiul artelor Victor Ghilaș a specificat că Ioana Căpraru are o voce nativă pentru genul pe care îl interpretează, iar președintele Uniunii Meșterilor Populari, Diana Dicusarî calificat-o drept doamna cântecului popular.

Ioana Căpraru (Serbușcă) s-a născut la 6 septembrie 1952 în satul Cotihana, raionul Cahul, într-o familie cu șase copii. Tatăl ei cânta la fluier, un frate la acordeon și altul la „solzi de pește”, astfel încât cântecul a fost leagănul ei din copilărie. A absolvit Şcoala de Cultură  „Elena Sârbu” (astăzi – Colegiul de Arte „Nicolae Botgros) din Soroca (1975), Şcoala medie de muzică „Ștefan Neaga” (1982) și Institutul de Arte „G. Musicescu” din Chișinău (1991). A fost solistă în orchestrele de muzică populară „Mărțișor”, Lăutarii”, „Mugurel”, „Fluieraș” și „Plai Moldovenesc”. De asemenea, a colaborat cu Orchestra „Miorița”, Orchestra fraţilor Advahov și cu alte colective artistice.

De-a lungul carierei sale artistice a înregistrat la Radio Chișinău mai multe cântece populare: „Pădure verde, pădure deasă”, „Neica vine și se duce”, „Moldovioară, scumpă țară”, „Am ieșit și eu la joc”, „Asta-i hora de la sud”, „Mi-a trimis scrisoare mama” ș.a., precum și CD-urile: „De dragul fetelor mele”, „Bună vreme, bun găsit”, „Sârba ca la nord”, „Puiul bunicuței, pui”, „Fraților, rămâneți frați”. În 1993 Ioanei Căpraru i-a fost conferit titlul onorific „Maestru în Arte”, iar în 2009 cel de „Artist al Poporului”. 

img22008763

img22008763

img22008763

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!