ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Poliției de Frontieră

09:22 | 18.11.2022 Categorie: Comunicate

Situația la frontieră în 24 de ore (17 noiembrie 2022)

Chişinău, 18 nov. /MOLDPRES/. În punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 38 035 traversări, un număr mai mare fiind consemnat pe sensul de ieșire din Republica Moldova – 19 517 traversări persoane.

Mai multe traversări au fost ale cetățenilor străini – 22 144, iar traversările cetățenilor moldoveni au constituit 15 891.

Cea mai ”activă” frontieră a fost cu România – 20 530 traversări, la granița moldo-ucraineană fiind semnalate  11 236 treceri și alte 6 269 traversări – la frontiera aeriană.

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei rămân a fi:
PTF Leușeni – 7 529 traversări persoane;
PTF Aeroportul Chișinău – 6 269 traversări persoane;
PTF Sculeni – 5 004 traversări persoane;
PTF Otaci – 3 720 traversări persoane;
PTF Giurgiulești-Galați – 3 327 traversări persoane;

Cu referire la traversarea frontierei de către cetățenii Ucrainei, a fost consemnat un număr total de 8 887 treceri, dintre care 4 529 - pe sensul de intrare în Moldova. Totodată, un număr de 1 132 au constituit trecerile minorilor ucraineni.

În 24 de ore, polițiștii de frontieră au înregistrat următoarele fapte:
- două treceri ilegale a frontierei de stat;
- șase persoane au încălcat regimul punctelor de trecere și al zonei de frontieră;
- patru documente de călătorie falsificate;
- două cazuri de trafic ilegal de bunuri;
- doi străini au încălcat regulile de ședere pe teritoriul R. Moldova;
- trei încălcări privind regulile de folosire a vinietei;
- patru persoane și un mijloc de transport, identificate cu consemn național.

(07:00/18.11.2022)
La această oră, punctele de trecere a frontierei de stat activează în regim normal, fiind înregistrate valori minime în trafic.

Excepție: din cauza unor defecțiuni tehnice la baza de date a Serviciului Vamal al Ucrainei, dar și a lipsei enerigiei electrice pe partea ucraineană, nouă puncte de trecere a frontierei și-au sistat temporar activitatea: Ceadîr-Lunga–Novîie Traianî, Mirnoe–Tabaki, Cișmichioi–Dolinskoe, Vulcănești–Vinogradovka, Ceadîr-Lunga–Maloiaroslaveț, Grimăncăuți–Vașkovțî, Lipcani–Podvirievka, Medveja–Zelionaia, Săiți–Lesnoe.

Rugăm călătorii să prezinte înțelegere la situația creată și să aleagă, din timp, alte puncte de trecere a frontierei din proximitate.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!