ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Guvernul Germaniei va oferi Poloniei un sistem de apărare Patriot

11:49 | 21.11.2022 Categorie: Externe

Berlin, 21 nov. /MOLDPRES/. Guvernul Germaniei va oferi Poloniei un sistem de apărare Patriot pentru a o ajuta să-şi consolideze spaţiul aerian, a afirmat duminică ministrul german al apărării Cristine Lambrecht, relatează MOLDPRES cu referire la AGERPRES.

După ce săptămâna trecută o rachetă a căzut pe teritoriul polonez, executivul german a anunţat că va ajuta Polonia în misiuni de poliţie aeriană cu avioane Eurofighter.

''Am oferit Poloniei sprijin în securizarea spaţiului aerian - cu avioanele noastre Eurofighter şi cu sistemele de apărare aeriană Patriot'', a declarat Lambrecht pentru publicaţiile Rheinische Post şi General Anzeiger.

Jens Stoltenberg, secretar general al NATO, a declarat miercuri că alianţa nord-atlantică nu are "niciun indiciu" că o lovitură cu rachetă care a ucis marţi doi oameni în Polonia ar fi fost un atac deliberat, dar a adăugat că Rusia este, în ultimă instanţă, responsabilă pentru acest incident.

Sistemele Patriot sunt concepute pentru a intercepta rachetele ofensive.

Alianța Nord Atlantică şi-a consolidat apărarea aeriană în flancul său estic după începerea invaziei militare ruse în Ucraina în 24 februarie.

Berlinul avea 36 de sisteme Patriot atunci când se afla ea însăşi în flancul estic al NATO, în timpul Războiului Rece. În prezent, forţele germane dispun de 12 unităţi Patriot, dintre care două sunt desfăşurate în Slovacia.

Pe 16 noiembrie, în satul polonez Przewodow, la circa 6 km de frontiera cu Ucraina,  la ora locală 15:40 o rachetă a lovit o fermă și a ucis  două persoane.

Foto: military-today.com

img22008834

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!