ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În anul 2023, BEI va realiza noi investiții orientate către sectoarele cheie ale economiei moldovenești

10:04 | 23.11.2022 Categorie: Economie

Chişinău, 23 nov. /MOLDPRES/. În anul 2023, Banca Europeană de Investiții (BEI) va realiza noi investiții orientate către sectoarele cheie ale economiei moldovenești, inclusiv investiții în proiecte de transport, energie și sănătate. Declarația a fost făcută de vicepreședintele BEI, Teresa Czerwińska, în cadrul celei de-a treia conferințe ministeriale a Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, transmite MOLDPRES.

Potrivit oficialului, suportul va ajuta țara noastră să atenueze efectele economice și sociale ale invaziei Rusiei în Ucraina și să sprijine aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

„BEI va continua să contribuie la o Moldovă puternică din punct de vedere economic și independentă din punct de vedere energetic. Până acum, am făcut acest lucru investind 280 de milioane de euro și mobilizând alte 16 milioane de euro în formă de granturi pentru proiecte din sectorul public și privat doar în 2022. Anul viitor, prioritatea noastră va ține de investițiile în sectoarele de energie și transport, care vor ajuta Moldova să obțină independență energetică și să continue parcursul de integrare în UE. De asemenea, intenționăm să sprijinim proiecte în domeniul asistenței medicale care să asigure accesul la servicii medicale de înaltă calitate. În cadrul ședinței Platformei de Sprijin pentru Moldova de la Paris, am informat partenerii noștri în privința acestor planuri și am transmis un mesaj foarte clar – Moldova poate conta în continuare pe BEI”, a spus Teresa Czerwińska.

La rândul său, ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Jānis Mažeiks, a subliniat că UE va unifica eforturile cu BEI pentru a oferi sprijin Republicii Moldova în situația curentă de criză energetică.

„Până în prezent, UE a oferit fonduri nerambursabile de 64 de milioane euro pentru inițiativele comune UE-BEI. Pentru perioada viitoare, UE a anunțat deja sprijin de 250 de milioane de euro, dintre care 50 de milioane de euro vor fi orientate către asistența bugetară a țării, necesară pentru depășirea perioadei de iarnă. În plus, Uniunea Europeană se angajează să sprijine Moldova în conectarea infrastructurii de transport la TEN-T. În perioada imediată, UE va oferi un grant de 20 de milioane de euro pentru reabilitarea căilor ferate, va facilita participarea R. Moldova la Tratatul privind Comunitatea Transporturilor și va ajuta țara să își dezvolte strategia națională de mobilitate”, a afirmat Jānis Mažeiks.

În 2023, BEI preconizează să acorde împrumuturi, în combinație cu suport în formă de granturi și asistență tehnică, în valoare de aproximativ 150-170 de milioane de euro. Suportul prevede finanțarea proiectelor care se concentrează pe eficiența energetică și atenuarea schimbărilor climatice, răspund nevoilor țării în sectoarele sănătății și digitalizării și urmăresc investiții în sectorul agroalimentar. La fel, BEI și Echipa Europa vor investi în energie și transport.

Banca Europeană de Investiții este activă în Republica Moldova din 2007. Până în prezent, BEI a investit peste 1 miliard de euro în 26 de proiecte din toată țara.

Foto simbol

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!