ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Rezultatele spre sfârșit de an ale Cancelariei de Stat, noul „Centru al Guvernului’’

13:01 | 23.11.2022 Categorie: Oficial

Chişinău, 23 nov. /MOLDPRES/. Formarea și coordonarea centrului unic de gestionare a crizei refugiaților, integrarea europeană, pregătirea hotărârilor Guvernului și organizarea ședințelor acestuia, promovarea drepturilor omului și cooperarea cu societatea civilă, planificarea strategică, reformarea administrației publice, consolidarea managementului funcției publice, susținerea diasporei și implicarea cetățenilor originari din Republica Moldova în dezvoltarea economică, socială și culturală a țării au fost cele mai importante domenii ale Cancelariei de Stat pe parcursul acestui an, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

„În 2022, Cancelaria de Stat a făcut față la două provocări majore. Mai întâi a fost războiul Rusiei împotriva Ucrainei, a cărui consecințe le-a resimțit și continuă să o facă țara noastră în plan energetic, socio-economic și umanitar. Iar odată cu completarea chestionarului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană și obținerea statutului de țară candidat, Cancelaria de Stat și-a redirecționat multilateral eforturile pentru a asigura armonizarea legislației naționale cu cea a UE și pentru a redefini structura administrației centrale astfel încât să fim pregătiți de procesul de aderare’’, a declarat Secretarul general al Guvernului, Dumitru Udrea.

Ajutor pentru refugiații din Ucraina și crearea mecanismului național de răspuns la criză

Imediat după începutul războiului Rusiei în Ucraina, la 28 februarie, la Guvern a fost creat Centrul unic de gestionare a crizei refugiaților, iar echipa Cancelariei de Stat s-a implicat pentru a oferi ajutor imediat refugiaților din Ucraina. Secretarul general al Guvernului a coordonat activitatea centrului și împreună cu toate ministerele implicate a operaționalizat centrul, stabilind mecanismul național de gestionare și crearea echipelor sectoriale privind accesul la frontieră, transport, alimentare, cazare, asistență juridică, dar și coordonarea asistenței externe și umanitare care a consolidat reacția de răspuns a Guvernului la criză. De asemenea, pe platforma Guvernului a fost dezvoltată inițiativa civică Moldova pentru Pace, iar voluntarii și-au instituit centrul de activitate în Casa Guvernului.

Astfel, în februarie-martie, circa 50 de mii de refugiați din Ucraina au fost cazați temporar în cele peste 100 de centre de plasament autorizate și adăposturi de urgență, iar alți peste 60.000 de refugiați au fost redirecționați pe cale aeriană, terestră și feroviară în România și alte destinații, cum ar fi Lituania, Germania, Polonia, Israel, Austria, Turcia și Bulgaria. A fost asigurată Linia Verde 0 800 800 11, care a procesat în această perioadă circa 9.000 de apeluri. Au fost create centre de colectare a ajutoarelor de la cetățeni și agenți economici, inclusiv din diaspora. De asemenea, a fost lansată platforma de informare dopomoga.gov.md, accesată de peste 132 de mii de vizitatori unici în martie 2022. Și nu în ultimul rând, a fost deschis contul unic trezorerial la Ministerul Finanțelor pentru recepționarea donațiilor financiare.

Legislație armonizată și autorități pregătite pentru procesul de aderare a Republicii Moldova la UE

În primăvara acestui an, Republica Moldova a făcut un pas extrem de important pentru viitorul său european. Împreună cu Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Cancelaria de Stat a coordonat procesul de elaborare de autoritățile naționale a Chestionarului de aderare la UE. Mai mult, Cancelaria a fost responsabilă de completarea chestionarului la capitolele managementul funcției publice, protecția drepturilor omului, organizarea și funcționarea administrației publice, coordonarea și planificarea priorităților, mecanismul de elaborare a proiectelor de acte normative ale Guvernului și coordonarea procesului de realizare a expertizei de compatibilitate cu legislația UE.

De asemenea, Cancelaria de Stat a contribuit esențial la pregătirea procesului de aderare la UE prin elaborarea proiectului hotărârii de guvern privind crearea cadrului instituțional și mecanismul de coordonare a procesului de pregătire pentru aderarea la UE. A fost creată o nouă arhitectură instituțională responsabilă de procesul de integrare europeană și anume direcțiile coordonare politici și integrare europeană în fiecare minister și autorități guvernamentale cheie, consilieri  pentru integrare europeană și Secretari generali adjuncți ai ministerelor pentru integrare europeană.

În 2022, echipa Cancelariei a avut misiunea să asigure compatibilitatea legislației naționale cu legislația UE. De aceea, în conformitate cu angajamentele asumate de țara noastră prin Acordul de Asociere și alte acorduri bilaterale încheiate cu UE, au fost implementate în legislația națională 83 acte juridice UE, au fost evaluate din perspectiva compatibilității cu acquis-ul UE 834 proiecte de acte prezentate pentru examinare în ședința Secretarilor generali ai ministerelor, iar alte 27 proiecte de acte normative, elaborate de deputații din Parlament, au fost îmbunătățite și asigurată compatibilitatea cu legislația UE.

Politici publice naționale și viziunea strategică a Guvernului

Anul acesta, Cancelaria de Stat a coordonat elaborarea Strategiei Naționale de Dezvoltare „Moldova Europeană 2030”, aprobată de Guvern la 23 septembrie și de Parlament, în lectură finală, la 17 noiembrie. De asemenea, Planul Național de Dezvoltare pentru anii 2023 – 2025, principalul document de politici publice pe termen mediu, este la etapa finală de definitivare și adoptare, la fel ca și Planul de Acțiuni al Guvernului pentru anul viitor. Iar procesul de constituire a cadrului național de monitorizare a implementării Agendei de Dezvoltare Durabilă 2030 a fost definitivat.

Tot în 2022, a fost relansată activitatea Comitetului Interministerial pentru Planificare Strategică, o platformă decizională de coordonare la nivel înalt privind prioritățile de politici publice și asistența externă.

23 de concepte ale viitoarelor strategii și programe, 6 proiecte de strategii sectoriale în domeniile agricultură, educație, turism, mediu, afaceri interne și 15 proiecte de programe naționale care vizează majoritatea domeniilor de intervenție ale Guvernului au fost expertizate. Echipa Cancelariei de Stat a elaborat 5 ghiduri metodologice și a organizat 15 sesiuni de instruire în domeniul planificării strategice la care au participat circa 500 de funcționari publici.

Reforma administrației publice, pilonul de bază în procesul de aderare la UE

O administrație publică profesionistă și capabilă de a realiza integrarea europeană a Republicii Moldova a fost unul din obiectivele importante ale Cancelariei de Stat anul acesta. Împreună cu experții SIGMA (UE/OECD), a fost elaborată Metodologia unificată de evaluare a autorităților publice, în baza căreia toate ministerele au trecut evaluarea funcțională, iar 11 dintre acestea vor fi reorganizate până la sfârșitul acestui an. Și Cancelaria de Stat a fost reorganizată pentru a se transforma într-un veritabil „Centru al Guvernului’’. De asemenea, pe platforma Cancelariei de Stat au fost examinate mai mult de 50 propuneri de reorganizare instituțională printre care Casa Națională de Asigurări Sociale, Agenția de Investiții, Organizația de Dezvoltare a Antreprenoriatului, Inspectoratul de Stat al Muncii etc.

Reforma administrației publice se va realiza și la nivel central, dar și local, iar Conceptul Strategiei de reformă a administrației publice pentru perioada 2023-2030 a fost elaborat și consultările publice au fost începute. În acest sens, Comisia paritară pentru descentralizare și-a reluat activitatea după mai bine de 6 ani, iar în cadrul grupurilor de lucru sectoriale pentru descentralizare toate deciziile vor fi consultate și vor fi luate de comun acord cu reprezentanții autorităților locale.

Funcționari publici mai profesioniști, integri și motivați de a spori performanța lor în procesul de integrare europeană a țării noastre

În acest scop, anul acesta, prin Legea nr.37/2022, au fost asigurate îmbunătățiri sistemice în legislația cu privire la administrația publică locală, funcția publică și statutul funcționarului public, statutul personalului din cabinetul persoanelor cu funcții de demnitate publică, etc. Prin hotărârea Guvernului nr.116/2022 a fost făcute schimbări în stabilirea modalității de organizare a concursului pentru ocuparea funcției publice de conducere în instituții din subordinea ministerelor și a altor autorități administrative. De asemenea, după mai mulți ani de insistență a societății civile și a partenerilor de dezvoltare, a fost elaborat proiectul hotărârii Guvernului pentru instituirea unor funcții noi și asigurarea egalității de gen în titulatura funcțiilor.

Datorită unui parteneriat strategic cu Institutul Național de Administrație din România, 350 funcționari publici din Moldova au acces gratuit la webinare și programe de formare specializată în domeniul politicilor europene, managementul proiectelor europene, leadership, drepturile omului. Încă o inițiativă pe rol este un nou chestionar care va identifica necesitățile de formare în administrația publică în procesul de integrare europeană și, respectiv, elaborarea unui Program extins de formare a funcționarilor publici.

Promovarea drepturilor omului și cooperarea cu societatea civilă

Un rezultat major în acest domeniu a fost elaborarea și aprobarea Regulamentului-cadru cu privire la mecanismul de finanțare nerambursabilă pentru proiectele organizațiilor necomerciale. Pentru prima oară în Republica Moldova, organizațiile societății civile vor putea accesa bani din bugetul public pentru realizarea inițiativelor lor împreună cu autoritățile centrale și locale. De asemenea, noul regulament-cadru privind organizarea platformelor consultative permanente la nivelul autorităților publice centrale va ajuta reprezentanții societății civile să se implice mai mult în procesul de elaborare și promovare a politicilor publice.

În cadrul celei de-a 40-a sesiuni a Grupului de lucru al Evaluării Periodice Universale (EPU) a Organizației Națiunilor Unite, a fost prezentat Raportul Național privind situația drepturilor omului în țara noastră. Și încă o premieră pentru acest an, a fost elaborarea și aprobarea Raportului național privind punerea în aplicare a prevederilor Convenției Consiliului Europei privind accesul la documentele oficiale.

Relația cu diaspora și participarea acesteia la viața economică, socială și culturală a țării

Biroul Relații cu Diaspora a susținut în continuare cetățenii Republicii Moldova din afară și a ajutat migranții reîntorși acasă. Programul de granturi Diaspora Engagement Hub a oferit finanțare pentru 13 proiecte, dintre care 12 din bugetul de stat, iar un nou subprogram de susținere a activităților culturale și educaționale în diasporă, destinat asociațiilor și centrelor educaționale, a fost instituit cu o valoare totală de 600.000 lei. Proiectele câștigătoare au obținut granturi destinate tinerilor din diaspora (150.000 lei), inovației  (100.000 lei) și susținerii reîntoarcerii profesionale a diasporei (80.000 lei). Anul acesta, bugetul programului DAR 1+3 a fost dublat (de la 5 mil. la 10 mil. lei), ceea ce a dus la realizarea a 41 proiecte în comparație cu 21 anul trecut.

Proiectul „Dezvoltarea capacităților antreprenoriale ale diasporei Republicii Moldova” (D.O.M.D.E 2) și-a început etapa a II-a de implementare, fiind finanțat de Consiliul Europei și Guvernul Italiei, cu un buget total de aproape 200.000 euro. Și încă o inițiativă extrem de importantă, a fost elaborarea proiectului Programului național de stimulare a revenirilor și facilitare a (re)integrării cetățenilor Republicii Moldova implicați în procesul de migrație pentru anii 2023-2027.

„Echipa de funcționari publici ai Cancelariei de Stat a contribuit anul acesta la îmbunătățirea proceselor guvernamentale, inclusiv în contextul integrării europene, a intervenit pentru a ajuta vecinii noștri aflați în război, a cooperat cu societatea civilă și partenerii de dezvoltare, dar și a pus umărul la transformarea europeană a instituțiilor statului’’, a menționat Dumitru Udrea.

În perioada ianuarie-noiembrie 2022, Cancelaria de Stat a pregătit și a organizat 46 ședințe ale Guvernului, dintre care patru la Cahul, Bălți, Ungheni și Edineț. În total, au fost aprobate circa 880 de acte ale Guvernului. Cancelaria de Stat a inițiat 50 de proiecte de acte normative dintre care 31 au fost aprobate, iar celelalte sunt în proces de examinare, avizare și definitivare. Totodată, în acest timp, au fost organizate și desfășurate 48 ședințe ale secretarilor generali ai ministerelor unde au fost examinate 502 proiecte de acte ale Guvernului.

Foto: Guvern

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!