ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Șefa statului a salutat decizia UNESCO de a include cămașa cu altiță în lista patrimoniului cultural imaterial al umanității

13:57 | 01.12.2022 Categorie: Cultură

Chişinău, 1 dec. /MOLDPRES/. Președinta Maia Sandu a salutat decizia UNESCO, anunțată astăzi, prin care cămașa românească cu altiță a fost inclusă în patrimoniul cultural imaterial al lumii, transmite MOLDPRES. 

„Avem, astăzi, o veste frumoasă - arta cămășii cu altiță, element de identitate culturală pe ambele maluri ale Prutului, a fost inclusă în lista patrimoniului cultural imaterial al umanității. Bucuria este și mai mare prin faptul că decizia UNESCO privind acest dosar comun al Republicii Moldova și României vine pe 1 decembrie, o zi specială pentru românii de pretutindeni”, a spus șefa statului, potrivit Serviciul de presă al Președinției.

Maia Sandu și-a exprimat recunoștința față de efortul reprezentanților celor două țări, care au lucrat pentru includerea acestui element al tezaurului cultural românesc în lista patrimoniului mondial.

„Felicit echipele de la Chișinău și București, care au promovat consecvent cămașa cu altiță la UNESCO. Le mulțumesc meșterițelor care, prin muncă și dăruire, au păstrat această artă, au făcut-o să renască și să fie cunoscută lumii. Întru dăinuirea unui simbol străvechi, care spune povestea neamului nostru, înveșnicit pe cămășile tradiționale românești de bunicile și mamele noastre, și transmisă noilor generații”, a mai declarat șefa statului.

Foto: Președinție

img22009199

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!