ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În luna noiembrie, geniștii Armatei Naționale au neutralizat 14 obiecte explozive

10:43 | 05.12.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 5 dec. /MOLDPRES/. În luna noiembrie curent, geniştii Armatei Naţionale au neutralizat 14 obiecte explozive de diferite tipuri, transmite MOLDPRES.

Potrivit Ministerului Apărării, în această perioadă, au fost executate 12 misiuni de deminare în localități din raioanele Ștefan Vodă, Nisporeni, Hâncești, Anenii Noi, Ungheni, Dubăsari și municipiul Chișinău.

Șeful Serviciului Geniu al Armatei Naționale, locotenent-colonel Igor Livițchi a menționat că echipa Batalionului de Geniu „Codru” a fost solicitată în satul Talmaza din raionul Ștefan Vodă. „În urma lucrărilor agricole a fost depistat un proiectil reactiv, calibru 320 mm, care data din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Fiind într-o stare deplorabilă, obiectul a fost nimicit în condiții de maximă securitate pe câmp”, a spus Igor Livițchi.

În perioada ianuarie-noiembrie curent, grupele de genişti din unităţile Armatei Naţionale au îndeplinit 169 de misiuni de deminare, în urma cărora au fost nimicite 494 de obiecte explozive de diferite tipuri și 13 161 de cartușe.

Foto: Ministerul Apărării

img22009300

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!