ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

A fost simplificată procedura de constituire a asociației utilizatorilor de apă pentru irigații

12:21 | 15.12.2022 Categorie: Economie

Chişinău, 15 dec. /MOLDPRES/. Parlamentul a adoptat astăzi, în lectura a doua, proiectul de lege privind simplificarea procedurii de constituire a asociației utilizatorilor de apă pentru irigații, transmite MOLDPRES.

Potrivit documentului, a fost exclusă obligațiunea ca statutul acesteia să fie aprobat de cel puțin 50% plus unu din membri. De asemenea, a fost prevăzut faptul că Adunarea generală a asociației va putea decide, cu votul membrilor ce dețin în proprietate sau folosință peste 50 la sută din terenurile aflate în aria de deservire, dizolvarea asociației, dacă obiectivele acesteia nu mai pot fi îndeplinite sau existența acesteia nu mai este necesară.

Modificările vizează crearea asociațiilor utilizatorilor de apă pentru irigații la nivel de sector, în cazul sistemelor de irigare cu mai multe sectoare. În cazul sistemelor de irigare amplasate compact, vor putea fi constituite asociații ce înglobează mai multe sisteme de irigare, cu condiția că activitatea acestora nu va afecta negativ funcționarea sistemelor de irigare per general.

Totodată, infrastructura de irigații, aflată în proprietate privată și publică, va putea fi transmisă în folosință asociațiilor utilizatorilor de apă pentru irigații, în baza contractelor de comodat.

Proiectul de lege a fost susținut cu votul a 53 de deputați.

Foto: europenowjournal.org

img22009639

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!