ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

R. Moldova va participa într-un program al UE pentru mediu și politici climatice

18:33 | 15.12.2022 Categorie: Economie

Chişinău, 15 dec. /MOLDPRES/. Țara noastră va încheia un Acord de Asociere cu Uniunea Europeană privind participarea Republicii Moldova la Programul pentru mediu și politici climatice „LIFE”. Parlamentul a votat astăzi pentru ratificarea Acordului, transmite MOLDPRES.

Potrivit documentului, programul „LIFE” are obiectivul de a contribui la tranziția către o economie durabilă și eficientă, bazată pe surse regenerabile de energie, precum și pentru protejarea și îmbunătățirea calității mediului.

Odată cu participarea la programul „LIFE”, țara noastră va putea beneficia de finanțarea mai multor proiecte, care se referă la biodiversitate, economie circulară, tranziție către energia curată, precum și adaptarea la climă. Propunerile de proiecte vor putea fi depuse de entitățile publice, întreprinderile private, ONG-uri sau organizații ale societății civile.

Programul „LIFE” este singurul program al Uniunii Europene dedicat exclusiv mediului. Din anul 1992, prin intermediul acestuia au fost cofinanțate 5600 de proiecte, iar pentru perioada 2021-2027 este planificat un buget de 5,43 de miliarde de euro.

Proiectul de lege a fost votat, în două lecturi, de 62 de deputați.

Foto simbol

img22009652

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!