ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Recurs la istorie: 20 decembrie

18:48 | 19.12.2022 Categorie: Societate

20 decembrie 1191 - Este atestat documentar pentru prima dată orașul Sibiu, într-un act emis de papa Celestin al IV-lea.

20 decembrie 1192 - Richard al Angliei a fost făcut prizonier de către Leopold al V-lea al Austriei în timp ce se întorcea în Anglia după o cruciadă victorioasă. A fost închis aproape doi ani, iar apoi eliberat pentru o sumă uriașă adunată în Anglia pentru răscumpărare. În timpul războiului anglo-francez, Richard, supranumit Inimă de Leu, a murit în urma unei răni grele primite în luptă.

20 decembrie 1522 - Sultanul Suleiman Magnificul cucerește Rodosul. El hotărăște să grațieze cavalerii și să le dea voie să se stabilească în Malta.

20 decembrie 1772 - A decedat Împăratul Kangxi, al patrulea împărat al dinastiei Qing din China. El a pus începutul unei etape prospere numită în istoria Chinei "Epoca prosperă Kangxi-Qianlong" care a durat generații.

20 decembrie 1852 - S-a născut arhitectul și întemeietorul școlii românești de arhitectură, Ion Mincu.

20 decembrie 1860 - S-a născut părintele industriei cauciucului, industriașul american Harvey Firestone.

20 decembrie 1892 - La inițiativa profesorului Mina Minovici, la București este înființat Institutul Medico-Legal.

20 decembrie 1917 - La Petrograd, Rusia, bolșevicii au înființat prima poliție secretă numită Comisia Extraordinară de Combatere a Contrarevoluției în frunte cu Felix Dzerjinski. Întreaga istorie a acestei organizații, numită ulterior KGB, este marcată de violențe, masacre și represiuni împotriva celor care nu acceptau comunismul.

20 decembrie 1924 - Fiind arestat în urma puciului de la Munchen, Adolf Hitler, unul dintre liderii puciști este condamnat la închisoare și petrece acolo 264 de zile. În acest timp, el scrie cartea "Mein Kampf" care a devenit un manifest programatic pentru naziști.

20 decembrie 1940 - A fost deschisă prima autostradă din lume. Aceasta a fost construită în California, SUA.

20 decembrie 1968 - A decedat unul dintre cei mai mari scriitori americani ai secolului XX, John Steinbeck. Romanele lui "Fructele mâniei" și "La răsărit de  Eden" au fost ecranizate, stabilind recorduri de încasări. În anul 1962, Steinbeck a fost distins cu Premiul Nobel.

20 decembrie 1982 - A decedat ilustrul compozitor și pianist american Arthur Rubinstein.

20 decembrie 1987 - Are loc un accident marin tragic. Feribotul de pasageri M V Dona Roz, care se îndrepta spre capitala Filipinelor, s-a ciocnit cu petrolierul Vector în strâmtoarea Tablas. Nava s-a scufundat, iar 4341 de oameni și-au pierdut viața.

20 decembrie 1989 - Conducerea comunistă a României încearcă să negocieze cu protestatarii de la Timișoara. Însă, în lipsa unui mandat concret din partea lui Ceaușescu, care se afla peste hotare, n-a putut fi găsit nici un compromis. Seara târziu, Ceaușescu, într-un apel televizat numește manifestanții "huligani" și "fasciști". Securitatea a înarmat cu bâte mii de muncitori din județele limitrofe și a sperat că aceștia vor ataca manifestanții. Însă, veniți la Timișoara, ultimii au fraternizat cu revoluționarii.

20 decembrie 1989 - Statele Unite ale Americii intervin militar în Panama. Dictatorul Noriega este arestat și diferit justiției.

20 decembrie 1998 - A încetat din viață Alan Lloyd Hodgkin, laureat al Premiului Nobel pentru medicină.

20 decembrie 2004 - Președintele ales al României, Traian Băsescu, a depus jurământul în fața Camerelor reunite ale Parlamentului.

20 decembrie 2004 - În Belfast, Irlanda de Nord, are loc cel mai mare jaf bancar din istoria Regatului Unit. Hoții au furat 50 de milioane de dolari.

20 decembrie 2007 - Elisabeta a II-a devine cea mai în vârstă regină britanică. Ea a devansat-o pe regina Victoria, care a trăit 81 de ani, 7 luni și 29 de zile.

20 decembrie, anual - Ziua internațională a solidarității umane.

img22009741

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!