ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Președintele Maia Sandu a discutat cu ministrul Afacerilor Externe al României, Bogdan Aurescu

09:50 | 20.12.2022 Categorie: Oficial

Chişinău, 20 dec. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut luni o întrevedere cu șeful diplomației române, Bogdan Aurescu, aflat într-o vizită de lucru la Chișinău, a relatat pentru MOLDPRES Serviciul de presă al Președinției.

Oficialii au discutat despre cooperarea foarte bună dintre cele două țări, inclusiv în acest an foarte greu pentru noi toți.

„Mi-am exprimat recunoștința pentru răspunsul rapid și necondiționat al României de a ne ajuta să depășim cea mai mare criză energetică din istoria țării. Livrările de energie electrică și păcură în această perioadă critică ne-au fost salvatoare”, a declarat președintele Maia Sandu.

De asemenea, șefa statului a mulțumit și pentru sprijinul bugetar direct de zece milioane de euro, acordat prin Platforma de Sprijin pentru Moldova.

Maia Sandu a subliniat că relațiile noastre cu România sunt mai strânse decât oricând, iar în anul care vine ne dorim să fim și mai aproape, și să valorificăm mai multe oportunități de dezvoltare pentru ambele părți.

„Avem pe agendă importante proiecte de infrastructură și de integrare economică, pentru a crește volumul investițiilor și al comerțului. Mizăm pe România pentru interconectarea sistemelor electroenergetice. Ne dorim să pornim cât mai repede construcția podului Ungheni-Ungheni și să facem operațional podul Leova-Bumbăta. Vrem să simplificăm conexiunile rutiere, iar astfel, și pe cele între oameni”, a punctat șefa statului.

Foto: Președinție

img22009753

img22009753

img22009753

img22009753

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!