ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Au fost finalizate încă patru proiecte din Programul Satul European

10:05 | 20.12.2022 Categorie: Regiuni

Chişinău, 20 dec. /MOLDPRES/. Alte patru proiecte au fost finalizate în cadrul Programului National Satul European. Valoarea totală a proiectelor de dezvoltare locală este de circa trei milioane de lei (150 de mii de euro), bani alocați din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, a anunţat ieri Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR), transmite MOLDPRES.

Potrivit instituţiei, este vorba despre satul Drepcăuți din raionul Briceni, unde au fost construiți 0,5 km de rețele de apeduct, o sondă arteziană și o stație de pompare a apei. Astfel, 2188 de locuitori vor avea acces la apă potabilă de calitate. Valoarea proiectului este de circa 630 mii de lei.

De asemenea, locuitorii satului Roșcani din raionul Anenii Noi vor avea acces la o rețea de alimentare cu apă calitativă. În localitate au fost construiți peste 3 km de magistrale și de apeduct, fiind reabilitată și stația de pompare, dar și cea de captare a apei. Totodată, au fost instalate 11 cămine de vane. Iar circa 400 de gospodării din localitate, cinci instituții publice, precum și mai mulți agenți economici, se vor bucura de servicii îmbunătățite de apă. Costul proiectului este de circa 1,5 milioane de lei.

„Condiții mai bune avem în Liceul Teoretic „I. Vazov”, din satul Balabanu, raionul Taraclia, unde își fac studiile 71 de elevi și muncesc 34 de profesori. Cu suportul financiar, în valoare de circa 525 mii lei, acordat în cadrul Programului Satul European, a fost renovat acoperișul edificiului.

În localitatea Burlacu din raionul Cahul, aproximativ 2000 de cetățeni vor avea acces la o bibliotecă publică renovată și la o sală de sport dotată cu mijloace și accesorii de fitness. Tot în cadrul proiectului au fost instalate 16 corpuri de iluminat public, de tip LED. Valoarea proiectului este de circa 506 mii lei”, indică MIDR.

„Satul european” este un program național de dezvoltare locală, care are în acest an un buget de 470 milioane de lei.

 Foto: MIDR

img22009755

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!