ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Ministerului Culturii

13:32 | 30.12.2022 Categorie: Comunicate

2023 este Anul Culturii Ucrainene în Moldova

Chişinău, 30 dec. /MOLDPRES/. Pe 29 decembrie, în cadrul unei întrevederi online, Oleksandr Tkachenko, ministrul Culturii și Politicii Informaționale al Ucrainei, și Sergiu Prodan, Ministrul Culturii Republicii Moldova, au discutat despre planurile și viziunile pentru organizarea Anului Culturii Ucrainene în Moldova. 

Discuția s-a axat și pe dimensiunea culturală a  ambelor state privind implementarea cu succes a agendei europene și pe principalele subiecte examinate la întrevederea prim-ministrului Natalia Gavrilița cu omologul său ucrainean, Denis Șmigal, de la începutul acestei luni, la Kiev. 

„Am reiterat și angajamentul de susținere de partea Republicii Moldova a oamenilor de cultură din Ucraina, refugiați în RM, care sunt încurajați să se încadreze pe piața muncii, dar și suportul în vederea protejării patrimoniului cultural, care poate fi oricând evacuat pentru a fi salvat în siguranță în RM, așa cum am promis în iunie, la reuniunea miniștrilor culturii parte a Group of Ten, de la Lviv”, a menționat ministrul Prodan. 

„Anul acesta a fost un punct de cotitură pentru relațiile dintre Ucraina și Moldova. Ne-a apropiat mult și avem planuri mari de a ne consolida relațiile. Începem să ne precizăm planurile. Există multe idei, multe oportunități și opțiuni de cooperare între țările, instituțiile și colectivele noastre”, a spus Oleksandr Tkachenko. 

Ministrul Ucrainei i-a sugerat Ministrului Culturii al Moldovei ca la Opera din Odesa să concerteze formații moldovenești. În plus, Moldova ar putea găzdui colectivul Teatrului Mariupol.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!