ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Mesajul președintelui Maia Sandu cu prilejul Anului Nou 2023

00:00 | 01.01.2023 Categorie: Oficial

Chişinău, 31 dec. /MOLDPRES/. Mesajul președintelui Maia Sandu cu prilejul Anului Nou 2023

Peste câteva minute vom face cel mai important lucru din această seară. Nu vorbesc despre faptul că vom întâmpina un an nou, ci despre ceva mult mai semnificativ. Despre un lucru pe care în noaptea dintre ani îl prețuim în mod special. În câteva minute, când ceasul ne va arăta un nou început, îi vom îmbrățișa pe cei dragi sufletelor noastre. În trecerea dintre ani, alegem să fim lângă cei mai apropiați oameni din viața noastră. Pentru că vrem să împărtășim speranța și bucuria din această seară cu cei pe care-i iubim.

Apreciem mai mult valoarea acestor momente, pe care am învățat-o, uneori prin experiențe prea dure. Mulți oameni, în această seară, vor simți un gol acolo unde era altădată bucuria de a îmbrățișa persoana dragă.

Pandemia i-a luat pe mulți dintre noi. Iar apoi a început războiul. Care a adus multă suferință. Moldovenii au văzut de aproape ororile războiului din țara vecină. Îngrijorarea s-a lăsat în fiecare casă din Moldova. Însă țara noastră a ales bunătatea în locul fricii. Ne-am unit și am oferit ajutor.

În această seară, nu vă voi spune cât de greu a fost anul care se încheie. O știți foarte bine. L-ați trăit cu toate greutățile sale, sperând acum că se sfârșește și lasă loc unui an mai blând, unui 2023 cu oportunități noi și emoții frumoase.

2022 a fost un an care ne-a pus la încercare și ne-a arătat cine suntem. Astăzi, la sfârșit de an, putem alege să vedem greutățile din calea noastră sau putem alege să vedem ce am făcut din aceste greutăți, ce fel de oameni am decis să devenim.

Știu bine că astăzi familiile se vor bucura de împlinirile celor dragi - cineva a născut un copil, cineva a învățat să meargă, cineva a obținut locul de muncă dorit, unii au devenit bunici, alții au obținut medalii la olimpiade. E un moment potrivit să ne amintim ce am făcut bun în acest an. Și cu toții, ca țară, să celebrăm reușitele Moldovei.

În acest an, Republica Moldova a obținut aurul la Campionatul Mondial de Lupte, Anastasia Nichita scriind istorie pentru țara noastră. Iar Serghei Tarnovschi a adus acasă medalia de aur de la Campionatul Mondial de canoe sprint. Pe parcursul anului 2022, drapelul Republicii Moldova a fost arborat de numeroase ori pe podiumul învingătorilor - și la judo, și la biatlon, și la dansuri latino. Sportivul Oleg Crețul a adus aur de la Campionatul European Paralimpic de Judo pentru nevăzători, iar moldovenii au câștigat medalii de argint, bronz și mențiuni de onoare la olimpiadele internaționale de matematică, fizică, chimie și biologie.

Tot în acest an, vinul moldovenesc Negre a fost declarat cel mai bun vin din lume, într-o competiție cu alte cinci mii de vinuri. Țara noastră este cel mai premiat stat din Europa de Est la concursurile vinurilor de calitate.

Tot în 2022, cinci elevi moldoveni au cucerit aurul la Olimpiada mondială de robotică. Iar Naționala Moldovei la șah a obținut un rezultat senzațional, plasând Moldova pe locul șase în lume la Olimpiada Mondială de Șah.

În 2022, a fost lansat în spațiu primul satelit moldovenesc, creat de cercetătorii de la Universitatea Tehnică din Moldova.

În 2022, cămașa cu altiță, care spune povestea neamului nostru și pe care o purtăm cu mândrie, a fost inclusă de UNESCO în lista patrimoniului cultural imaterial al umanității.

În 2022, am avut bucuria să-i celebrăm și să le urăm „La Mulți ani” maeștrilor Eugen Doga, Spiridon Vangheli și Vladimir Beșleagă. Să fim mândri că suntem contemporani cu domniile lor!

Am cântat împreună și am trăit bucuria de a fi printre primii șapte la competiția Eurovision cu faimoasa melodie „Trenulețul”, interpretată de „Zdob și Zdub” și Frații Advahov.

În acest an am fost acceptați ca țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană. Este o recunoaștere a reușitelor moldovenilor, dar și o speranță că vom construi acasă spitale europene, școli și grădinițe moderne, drumuri de calitate, vom avea salarii și pensii mai mari, o justiție care funcționează și o democrație adevărată.

Mii de pompieri, salvatori, medici și polițiști au salvat vieți și au protejat oamenii de pericole în acest an. Mii de profesori, educatori, învățători au fost alături de elevii și studenții lor, ghidându-i și sprijinindu-i să creadă în ei.

Pe mulți îi omagiem și îi premiem. Numele multora dintre cei care fac Moldova frumoasă rămâne necunoscut. Oriunde v-ați afla acum, priviți-i pe cei din preajmă - cu siguranță, fiecare dintre ei a făcut un bine pentru țara noastră, pentru semenii noștri și ne-a făcut mândri că Moldova este casa noastră. Mulțumiți-le. Eu vă mulțumesc tuturor!

Sunt încă multe de făcut. Cu toții am văzut câte putem face când acționăm ca o comunitate și cât de mult pierdem, dacă acționăm după principiul „fiecare pentru sine”. Da, nu întotdeauna lucrurile se întâmplă cum vrem noi. Din păcate, unele tragedii nu pot fi preîntâmpinate. Sunt suferințe care se întâmplă oricât de curajoși și onești am fi. Noi, cei din Moldova, o țară mică, nu putem schimba ordinea mondială sau lucruri majore la nivel internațional, dar putem face diferența.

Să rămânem de bună-credință în cele mai critice situații face diferența.

Să ajutăm pe cineva aflat la nevoie.

Să dăm dovadă de curaj, când teama îi cuprinde pe toți.

Să manifestăm bunătate. Să fim demni și să ne apărăm libertatea fac diferența.

Un pompier care stinge un incendiu face diferența.

Un polițist care previne un accident.

Un funcționar care ajută un cetățean.

Un scriitor care ne mai aduce o carte bună.

Un judecător care aplică legea.

Un medic care salvează o viață face diferența.

Un agricultor care crește produse sănătoase.

Un antreprenor care deschide un loc de muncă.

Un profesor care schimbă un destin face diferența.

Dacă privim așa lucrurile, nu pare imposibil să reușim. Trebuie doar să facem o diferență, fiecare acolo unde suntem. Și eu sunt convinsă că Moldova va reuși datorită vouă, oameni minunați ai Moldovei. Vom reuși în anii care vin.

Să întâmpinăm 2023 cu modestie, cu recunoștință și cu speranță că e un început pentru țara noastră. Un început pentru fiecare dintre noi. Iar acum, în ultimele secunde, vreau să vă spun un singur lucru - mergeți cu recunoștință spre cei dragi. Sunați-i, îmbrățișați-i, bucurați-vă unii de alții.

La Mulți Ani, oameni dragi! La Mulți Ani, Moldova!

Foto: Președinție

img22010087

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!