ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Circa 3 294 de mii de persoane sunt înscrise în Registrul de Stat al Alegătorilor, a anunțat CEC

11:51 | 03.01.2023 Categorie: Politică

Chişinău, 3 ian. /MOLDPRES/. Numărul total de alegători înscriși în Registrul de Stat al Alegătorilor, la data de 3 ianuarie 2023, este de 3 294 050, informează MOLDPRES.

Potrivit Comisiei Electorale Centrale, din numărul total de persoane înscrise în Registrul de Stat al Alegătorilor, 2 768 177 de cetățeni cu drept de vot sunt atribuiți pe unități administrativ-teritoriale de nivelul II.

Diferența cuprinde persoanele care dețin cetățenia Republicii Moldova, dar nu au înregistrare la domiciliu sau reședință, inclusiv cei care au plecat autorizat peste hotarele țării (257 094 de persoane) și cetățenii cu drept de vot având domiciliul înregistrat în unitățile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului, aflate provizoriu în afara controlului suveran al autorităților constituționale ale Republicii Moldova (268 779 de persoane).

img23000024

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!