ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Ministerului Justiției

15:05 | 09.01.2023 Categorie: Comunicate

Consultarea publică a proiectului de lege privind accesul la informațiile de interes public

Chişinău, 9 ian. /MOLDPRES/. Ministerul Justiției anunță despre inițierea procesului de consultare publică a proiectului de lege privind accesul la informațiile de interes public.

Proiectul noii legi a fost elaborat în vederea implementării acțiunii nr. 5 de la măsura nr. 8 din Planul de acțiuni pentru implementarea măsurilor propuse de către Comisia Europeană în Avizul său privind cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, aprobat de Comisia Națională pentru Integrare Europeană la 4 august 2022.

Realizarea acestei acțiuni se impune, în special, în contextul în care la 1 decembrie 2020 a intrat în vigoare Convenția Consiliului Europei privind accesul la documentele oficiale, adoptată la Tromsø la 18 iunie 2009 (în continuare – Convenția de la Tromsø), fiind primul tratat internațional obligatoriu care consfințește și reglementează dreptul general de acces la documentele oficiale deținute de autoritățile publice.

În pofida faptului că Legea nr. 982/2000 privind accesul la informație a fost modificată de mai multe ori pe parcursul anilor, se atestă că acest act normativ este conceptual depășit și nu corespunde deplin prevederilor Convenției de la Tromsø și standardelor internaționale în materia accesului la documentele oficiale.

Astfel, în vederea eliminării deficiențelor semnificative ale cadrului normativ existent, a fost elaborat proiectul unei noi legi privind accesul la informațiile de interes public, care propune introducerea unor prevederi și instituții novatorii, îndreptate spre salvgardarea eficientă a dreptului constituțional statuat la art. 34 din Constituția Republicii Moldova. În acest sens, proiectul propune următoarele prevederi conceptuale:
- introducerea noțiunii de „informație de interes public” și definirea acesteia cu generalitate absolută (i.e. toate informațiile deținute de furnizorii de informații);
- extinderea listei subiecților care constituie furnizori de informații;
- enumerarea exhaustivă a scopurilor legitime în baza cărora poate fi limitat accesul la informațiile de interes public;
- reglementarea expresă a „testului de proporționalitate” care urmează a fi aplicat în mod obligatoriu de furnizorii de informații pentru a putea limita accesul;
- consfințirea transparenței proactive în calitate de modalitate primară de comunicare a informațiilor de interes public, precum și reglementarea expresă a catalogului de informații care urmează a fi publicat din oficiu de autoritățile publice;
- reglementarea detaliată a procedurii de înaintare, examinare și soluționare a cererilor de comunicare a informațiilor de interes public, precum și specificarea faptului că prevederile Codului administrativ nr. 116/2018 se aplică numai în măsura în care nu contravin prevederilor speciale din lege;
- eliminarea formalităților excesive în privința cererilor (e.g. excluderea obligației de a aplica semnătura electronică sau olografă);
- instituirea Registrului cererilor de comunicare a informațiilor de interes public, în care cererile vor fi înregistrate și monitorizate conform unor instrucțiuni speciale de secretariat, constituind un instrument important de evidență, control și raportare statistică;
- micșorarea termenului maxim de examinare și soluționare a cererilor (de la 15 zile lucrătoare la 15 zile calendaristice);
- obligația de a comunica informațiile în modalitatea indicată de către solicitant conform legii;
- consfințirea caracterului gratuit al comunicării informațiilor de interes public, cu excepțiile prevăzute doar la nivelul unui act legislativ sau guvernamental;
- instituirea unor prevederi speciale în privința examinării și soluționării cauzelor judiciare privind contestarea acțiunilor sau inacțiunilor furnizorilor de informații, care vor asigura celeritatea și flexibilitatea proceselor judiciare;
- introducerea mecanismului de răspundere pecuniară a conducătorilor furnizorilor de informații pentru încălcările legii;
- instituirea sistemului de monitorizare și control al implementării legii, constituit din Avocatul Poporului (Ombudsmanul), Cancelaria de Stat și autoritățile publice în parte.

Proiectul noii legi privind accesul la informațiile de interes public, inclusiv nota informativă, poate fi vizualizat la următorul link: https://bit.ly/3GpACy4

Adițional, consultării publice este expus și proiectul de lege privind modificarea unor acte normative (asigurarea accesului la informațiile de interes public), prin intermediul căruia se propune modificarea cadrului normativ conex, în vederea încorporării noii legi în legislația în vigoare. Acest proiect de lege propune modificări importante în următoarele acte normative:
- Codul muncii nr. 154/2003;
- Codul de procedură civilă nr. 225/2003;
- Legea nr. 245/2008 cu privire la secretul de stat;
- Legea nr. 133/2011 privind protecția datelor cu caracter personal;
- Codul administrativ nr. 116/2018.

Proiectul de lege privind modificarea unor acte normative (asigurarea accesului la informațiile de interes public), inclusiv nota informativă, poate fi vizualizat accesând următorul link: https://bit.ly/3vM1TFJ
În procesul de elaborare a proiectelor de legi, Ministerul Justiției a beneficiat de suportul experților Proiectului Uniunii Europene „Sprijin pentru dialogul politic structurat, coordonarea implementării Acordului de asociere și îmbunătățirea procesului de aproximare legală”.

În cadrul consultării publice inițiale, propunerile și recomandările asupra proiectelor nominalizate urmează a fi transmise în scris, până la 3 februarie 2023, la adresa electronică: [email protected]

În urma examinării propunerilor și recomandărilor înaintate, în privința proiectelor vor fi organizate și discuții publice cu participarea tuturor subiecților interesați. Ulterior, proiectele vor fi ajustate și supuse unor consultări publice repetate.  

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!