ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ziaristul și scriitorul Alexandru Donos a fost petrecut pe ultimul drum

18:54 | 12.01.2023 Categorie: Cultură

Chişinău, 12 ian. /MOLDPRES/. Ziaristul și scriitorul Alexandru Donos, „Om Emerit”, deținător al „Ordinului de Onoare”, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova a fost petrecut astăzi pe ultimul drum. El s-a stins din viață la 9 ianuarie, la vârsta de 92 de ani, informează MOLDPRES.

Solicitat de agenție, președintele Uniunii Scriitorilor din Moldova Teo Chiriac a afirmat că Alexandru Donos a fost un bun publicist. ”A făcut jurnalism de calitate. A scris despre consăteanul său, marele nostru înaintaș, Constantin Stere. A fost omul din umbră care a făcut lucruri mari”, a subliniat Teo Chiriac.

Alexandru Donos s-a născut la 11 iunie 1930, în satul Ciripcău, județul Soroca, actualmente raionul Floreşti. Și-a făcut studiile la Universitatea de Stat din Chişinău, Facultatea de filologie (1961). A debutat editorial în 1975 cu volumul ”Făurari ai frumosului”. În a doua jumătate a anilor 80 a activat ca secretar general de redacție la „Literatura și Arta”. A făcut cercetări în arhive, inclusiv în cea a SIS-ului, elaborând câteva studii importante despre scriitorii moldoveni deportați.

A editat cărțile ”Viorele” (versuri pentru copii, 1981), ”Scriitori martiri” (eseu, 2000); ”Ca un prieten bun şi drag” (versuri, 2003), ”Anotimpuri vesele” (poezii pentru copii, 2006);” Luna” (poezii pentru copii, 2007), ”Situaţii comice, creionări de ieri, creionări de azi” (2008), ”Baştina lui Constantin Stere, evocări, dezvăluiri, precizări” (2010), ”O viaţă în zbucium, biobibliografie” (2010) ș.a.

A fost distins cu medalia „Meritul Civic” (1996), titlul onorific „Om Emerit” (2001), „Ordinul de Onoare” (2010).

Alexandru Donos a fost înmormântat la Cimitirul din str. Armenească din capitală.

img23000212

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!