ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Nouă echipaje de pompieri au intervenit pentru a stinge un incendiu produs la un depozit din capitală

10:20 | 30.01.2023 Categorie: Societate

Chişinău, 30 ian. /MOLDPRES/. Nouă echipaje de pompieri au intervenit în dimineața curentă pentru a stinge un incendiu produs la un depozit de pe șoseaua Hâncești 142, comunică MOLDPRES.

Potrivit IGSU, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 03:48. Pentru lichidarea incendiului, la fața locului au fost îndreptate nouă echipaje de salvatori și pompieri, care au stabilit că mai multe bunuri materiale din interiorul depozitului cu suprafața totală de 1000 metri pătrați ard cu flacără deschisă. Pompierii au reușit localizarea incendiului către ora 04:28 și lichidarea completă a acestuia la ora 06:06.

În consecință, focul a afectat opt gherete pe o suprafața de 96 m2 , dar și 300 m2 din acoperișul depozitului. Victime nu au fost raportate. Cauza și circumstanțele izbucnirii incendiului urmează a fi stabilite ulterior.

Statisticile IGSU arată că, în ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 24 situații de risc.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!