ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Comisiei Naționale a Pieței Financiare

12:06 | 07.02.2023 Categorie: Comunicate

Decizii ale Consiliului de Administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare

Chişinău, 7 feb. /MOLDPRES/. În cadrul ședinței din 7 februarie 2023, Consiliul de Administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF), potrivit obiectivelor de bază și atribuțiilor conferite de legea-cadru, a aprobat o serie de decizii aferente pieței financiare nebancare, inter alia:

I. Autorizare

* Înregistrarea în Registrul emitenților de valori mobiliare:

- a restructurării emisiunilor anterioare de valori mobiliare, plasate de „AGENȚIA MUNICIPALĂ DE IPOTECĂ DIN CHIȘINĂU” SA, și majorarea capitalului social cu 300 000 lei prin mărirea valorii nominale a unei acțiuni ordinare nominative de la 100 lei la 200 lei din contul capitalului propriu. Capitalul social al societății după restructurare și majorare  va constitui 600 000 lei, divizat în 3 000 acțiuni ordinare nominative de clasa I, cu valoarea nominală de 200 de lei;

- a dării de seamă privind rezultatele emisiunii suplimentare de acțiuni ale „AGROSERVICE DIN UNGHENI” SA, în sumă de 430 000 lei, în număr de 86000 acțiuni ordinare nominative, cu valoarea nominală a unei acțiuni de 5 lei, din contul mijloacelor bănești. Capitalul social al societății după majorare va constitui 1 505 000 lei, divizat în 301 000 acțiuni ordinare nominative de clasa I, cu valoarea nominală de 5 lei;

- a dării de seamă privind rezultatele emisiunii suplimentare de  acțiuni ale „SERVIS” SA, în sumă de 500 000 lei, în număr de 50 000 acțiuni ordinare nominative, cu valoarea nominală a unei acțiuni de 10 lei, din contul datoriilor creditoriale. Capitalul social al societății după majorare va constitui 620 030 lei, divizat în 62 003 acțiuni ordinare nominative de clasa I, cu valoarea nominală de 10 lei.

* Autorizarea reorganizării prin transformare în societăți cu răspundere limitată a societăților pe acțiuni: „CONTEMPORANUL-UNIS” și „UNNOLUCAS”.

* Radierea din Registrul emitenților de valori mobiliare, în rezultatul lichidării, a valorilor mobiliare emise anterior de societățile pe acțiuni:

- „COLOANA MOBILĂ MECANIZATĂ DE CONSTRUCȚIE A DRUMURILOR NR.6 CĂUȘENI”, în număr de 73 072 acțiuni ordinare nominative;

- „PAGINI DE AUR”, în număr de  20 000 acțiuni ordinare nominative.

* Radierea din Registrul emitenților de valori mobiliare a valorilor mobiliare emise anterior de 57 de societăți pe acțiuni, ca efect al lichidării și radierii acestora din Registrul de stat al persoanelor juridice.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!