ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Teatrul Național ”Mihai Eminescu” va prezenta un spectacol de Alexandru Cozub

15:15 | 07.02.2023 Categorie: Cultură

Chişinău, 7 feb. /MOLDPRES/. La Teatrul Național ”Mihai Eminescu” va avea loc joi, 9 februarie, la ora 18.00, spectacolul ”Frunze de dor” de Ion Druță, în regia lui Alexandru Cozub, relatează MOLDPRES.

Potrivit organizatorilor, omul singur în calea războiului, lumea satului într-un univers în perpetuă transformare, iubirea și valorile casei, copilăria cu (ne)fericirile ei – toate reprezintă un caleidoscop de emoții și stări scenice la care spectatorul va lua parte.

În aceeași zi, la 18.00, Teatrul ”Alexei Mateevici” readuce în scenă spectacolul “Destin” de Vladimir Beșleagă, regie și adaptare scenică de Dana Strungaru.

Tot joi, la ora  18.00, la Sala cu Orgă, violoncelistul Constantin Borodin și dirijorul Cristian Spătaru vor susține un concert cu Orchestra Națională de Cameră, Corul Național de Cameră condus de Ilona Stepan și soprana Tatiana Costiuc. În program: J.S. Bach - Motet ”Komm, Jesu, komm”, BWV 229 W.A. Mozart - Adagio și Fuga, KV 546, J. Haydn - Concert în Do major pentru violoncel și orchestră, F. Schubert - Misa în Sol major și I. Stravinski - Concert în Re major pentru orchestră de coarde, K075.

img23000984

img23000984

img23000984

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!