ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Pe unele trasee din țară s-a format ghețuș

10:13 | 08.02.2023 Categorie: Societate

Chişinău, 8 feb. /MOLDPRES/. Pe unele trasee din țară s-a format ghețuș. Pentru combaterea acestuia, în ultimele 24 de ore, pe drumuri au fost împrăștiate circa 2 mii de tone de material antiderapant și 157 de tone de sare tehnică, transmite MOLDPRES.

Astfel, pentru a sporiri gradul de siguranță a circulației rutiere pe drumurile publice naționale, întreprinderile rutiere SA „Drumuri” au acționat cu 146 de utilaje speciale și 166 de muncitori rutieri. Aceștia efectuează lucrări de patrulare, combatere a lunecușului, lucrări de deszăpezire și de lărgire a părții carosabile.

În prezent, se circulă în condiții de iarnă preponderent în sudul și nordul țării, în sectoarele Florești, Nisporeni, Călărași, Ungheni, Cahul, Taraclia, Leova și Căușeni. Pe unele porțiuni de drum vizibilitatea este redusă întrucât vântul care bate în rafale aduce zăpada pe carosabil.

Administrația de Stat a Drumurilor (ASD) a anunțat că în ultimele 24 de ore, au  fost recepționate șapte apeluri de la 112 și tot atâtea apeluri telefonice de la persoane fizice, care au solicitat intervențiile drumarilor. 

ASD recomandă șoferilor să circule prudent și să adapteze viteza la condițiile din trafic. 

Foto: ASD

img23000999

img23000999

img23000999

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!