ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Polițiștii de frontieră au aplicat operatorilor aerieni amenzi de circa 6 mln de lei

10:28 | 08.02.2023 Categorie: Economie

Chişinău, 8 feb. /MOLDPRES/. Anul trecut, Poliția de Frontieră a aplicat operatorilor aerieni amenzi contravenționale de circa 6 milioane de lei (aproximativ 300 de mii de euro), transmite MOLDPRES.

Potrivit instituției, în Aeroportul Internațional Chișinău, oamenii legii au înregistrat o creștere a numărului de procese contravenționale pornite în privința operatorilor aerieni. Dacă în 2021 erau consemnate 22 de cazuri, anul trecut numărul acestora a fost de 137, ceea ce constituie o majorare de peste 600%. Astfel, suma amenzilor aplicate în 2021 a constituit 690 de mii de lei, fiind încasate 600 de mii de lei, iar anul trecut s-au aplicat amenzi în valoare de 5,9 mln de lei, dintre care au fost încasate 1,8 mln de lei.

În cazul deciziilor de sancționare care nu au fost executate benevol de către operatorii aerieni, se întreprind măsuri de executare silită prin sesizarea autorităților competente.

Operatorii aerieni au fost sancționați pentru aducerea în Republica Moldova a cetățenilor străini sau apatrizilor care nu au viză valabilă sau permis de ședere valabil și un document de trecere a frontierei de stat, recunoscut sau acceptat de țara noastră.

Amenzile prevăzute de Codul contravențional variază de la 9000 la 15 000 de lei, în cazul comiterii pentru prima dată a încălcării. Comiterea repetată se sancționează cu 30 de mii de lei, iar pentru a treia oară și mai mult se aplică amendă de 45 de mii de lei.

Foto: Poliția de Frontieră

img23001001

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!