ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

R. Moldova și România au primit certificatul privind înscrierea „Artei cămășii cu altiță” pe Lista reprezentativă UNESCO

07:12 | 23.02.2023 Categorie: Cultură

Chişinău, 23 feb. /MOLDPRES/. Certificatul privind înscrierea „Artei cămășii cu altiță - element de identitate culturală în România și Republica Moldova" pe Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității a fost înmânat ieri, în cadrul unei ceremonii oficiale, delegatelor permanente ale celor două țări pe lângă UNESCO, ambasadoarelor Corina Călugaru și Simona-Mirela Miculescu, de către Secretarul Convenției UNESCO pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial, Tim Curtis, informează MOLDPRES.

Potrivit ministrului Culturii, Sergiu Prodan, decizia de înscriere a elementului, adoptată la 1 decembrie 2022 în cadrul celei de-a 17-a sesiuni a Comitetului interguvernamental pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial care s-a desfășurat la Rabat, Maroc, este o recunoaștere a rolului artei cămășii cu altiță atât pentru identitatea națională, cât și în calitate de element purtător de valoare culturală universală.

”Cu acest prilej, aducem sincere felicitări tuturor celor care au participat la dosar, comunităților de creatori și meșteri populari care asigură neobosit, zi de zi, transmiterea din generație în generație a artei cămășii cu altiță și perpetuarea acestui patrimoniu cultural unic. Urmează multe evenimente culturale de rezonanță, pentru a promova și valorifica această artă”, a subliniat ministrul Sergiu Prodan.

img23001473

img23001473

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!