ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Președintele Parlamentului Igor Grosu va efectua o vizită oficială în Irlanda

12:13 | 26.02.2023 Categorie: Politică

Chişinău, 26 feb. /MOLDPRES/. Președintele Parlamentului, Igor Grosu va efectua o vizită oficială în Irlanda, în perioada 27 februarie – 1 martie, la invitația omologului său irlandez, transmite MOLDPRES. 

Igor Grosu va avea o întrevedere cu Președintele Camerei Deputaților a Parlamentului Irlandei, Seán Ó Fearghaíl și cu Președintele Senatului, Jerry Buttimer. Potrivit Direcției comunicare și relații publice a Parlamentului, agenda mai include discuții cu parlamentarii din comisiile Afaceri Externe și Apărare și cu deputații din Grupul de prietenie cu țara noastră. În contextul vizitei lui Igor Grosu, Parlamentul irlandez va găzdui o expoziție a costumelor noastre populare.

La Dublin, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, va fi primit de către Președintele Irlandei, Michael D. Higgins. Totodată, la Guvern, șeful legislativului va avea întâlniri cu ministrul de stat pentru Afaceri Europene, Peter Burke, și cu ministrul Cheltuielilor Publice, Elaborarea Planului Național de Dezvoltare și Reforme, Paschal Donohoe, care este și Președinte al Eurogrupului, structură informală care reunește miniștrii din statele membre din zona euro. Igor Grosu are planificată și o discuție cu reprezentanții unei companii aeriene irlandeze de tip low-cost. 

Tradițional, Președintele Parlamentului se va întâlni cu cetățeni moldoveni care locuiesc, muncesc sau învață în Irlanda, precum și cu oameni de afaceri originari din Republica Moldova, stabiliți în Irlanda.

Șeful legislativului va fi însoțit în vizita sa la Dublin de o delegație parlamentară formată din deputați, membri ai Grupului de prietenie cu Irlanda: Radu Marian, Ion Șpac, Victor Spînu și Veaceslav Nigai.

Foto: Parlament

 

img23001565

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!