ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Premiera unui spectacol de Marin Sorescu va avea loc la „Teatrul Fără Nume” din Chișinău

08:02 | 28.02.2023 Categorie: Cultură

Chişinău, 28 feb. /MOLDPRES/. Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău invită iubitorii de teatru la premiera spectacolului „Trilogia speranței. Matca” după Marin Sorescu, în regia Marianei Cămărășan. Evenimentul se va desfășura astăzi, la ora 19.00, la „Teatrul Fără Nume” – Centrul Cultural „Ginta Latină” din Chișinău, informează MOLDPRES.

Potrivit organizatorilor, ”Matca” este prima și cea mai complexă piesă a trilogiei lui Marin Sorescu ”Setea muntelui de sare” - o parabolă care vine să parafrazeze mitul potopului, al existenței omului contemporan într-un univers absurd. Viață și moarte, realitate și imaginar, iubire și speranță, credință și ofrandă. Respingere sau coexistență – în singurătate sau împreună. Puterea de a suferi și iubirea dincolo de moarte îl fac pe omul pus în situații limită să fie nelimitat în virtute, în gând, în aspirație.

Personajul Irinei - axul piesei Matca, luptă până la capăt, devenind matricea unei lumi noi, creatoare de viață și sens. Prin sacrificiul ei se contopește cu spiritul divin, participând la procreație. „...și copilul respira. Copilul care respiră, azi, sunt eu”, susține regizoarea Mariana Cămărășan. „Acest personaj nu putea fi decât o femeie. O femeie însărcinată, simbolizând echilibrul, tradiții, continuitate”, afirma Marin Sorescu.

Din distribuție fac parte: Irina - Antonia Barancea, Mihaela Popescu, Tata - Anatol Burlacu, Ion Munteanu, Mama - Galina Lazarenco, Victoria Ţurcanu, Copilul - Cătălina Cazacu, Cristina Lungu, Nicoleta Zghibarță și Soțul Irinei - Alexandru Dicusar.

img23001598

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!