ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Statul ar putea acorda subvenții pentru stimularea agriculturii ecologice

12:04 | 01.03.2023 Categorie: Economie

Chişinău, 1 mar. /MOLDPRES/. Statul ar putea acorda subvenții pentru stimularea dezvoltării agriculturii ecologice. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost examinat astăzi de membrii Comisiei parlamentare agricultură și industrie alimentară, comunică MOLDPRES.

Proiectul privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice prevede că pentru stimularea promovării și dezvoltării agriculturii ecologice vor fi acordate subvenții din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural, mărimea și modul de acordare a acestora urmând a fi stabilite de Guvern.

Documentul mai conține prevederi menite să asigure dezvoltarea durabilă a producției ecologice, concurența loială și funcționarea adecvată a pieței interne a produselor ecologice. Proiectul mai stipulează produsele și substanțele permise pentru utilizare în producția ecologică, etichetarea și certificarea produselor ecologice, importul și exportul acestora.

Totodată, potrivit documentului, va funcționa un sistem informațional automatizat privind producția ecologică în scopul evidenței și schimbului de date aferente activității în domeniul producției agroalimentare.

Inițiativa legislativă a fost elaborată de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.

Foto simbol

img23001665

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!