ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

La Comrat a fost înregistrată o nouă fermă cu statut „de prăsilă”

14:19 | 14.03.2023 Categorie: Regiuni

Chişinău, 14 mar. /MOLDPRES/. Exploatația de creștere a ovinelor de rasa Assaf, din Comrat, UTA Gagauz-Yeri a primit statut de fermă de prăsilă. Asta după ce Comisia de atestare a fermelor zootehnice în categoria de prăsilă a efectuat ieri o vizită la întreprindere, pentru a examina indicii ce caracterizează calitățile de rasă și productivitatea animalelor, activitatea economică de producție, nivelul activității de selecție și ameliorare, transmite MOLDPRES.

La lucrările Comisiei de atestare a participat Iurie Scripnic, secretar de stat la Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA), responsabil de domeniul zootehnic. Oficialul a menționat că sporirea valorii genetice a animalelor este esențială pentru obținerea performanței productive superioare.

Rasa Assaf își are originea din Israel, fiind apreciată în întreaga lume pentru productivitatea înaltă de lapte și de carne. În prezent, în țara noastră sunt atestate 11 ferme zootehnice în categoria de prăsilă. Această categorie conferă fermei zootehnice un statut superior celor de producere, iar Atestatul privind categoria de prăsilă permite comercializarea animalelor, fiind acordate subvenții majorate din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural. 

Foto: MAIA

img23002035

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!