ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

PSRM cere organelor de drept să investigheze cazurile de traseism

12:13 | 16.03.2023 Categorie: Politică

Chişinău, 16 mar. /MOLDPRES/. Deputatul Fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Vlad Batrîncea, a cerut astăzi în Legislativ organelor de drept să investigheze cazurile de traseism ale deputaților. El a solicitat să fie investigat și cazul lui Alexandr Nesterovschi, care a anunțat ieri că părăsește PSRM-ul și i-a cerut să "revină în partid sau să depună mandatul de deputat", comunică MOLDPRES.

Batrîncea a menționat că „orice migrație, orice fenomen de traseism politic este trădarea intereselor alegătorilor, trădarea Constituției și intereselor țării”. El a  precizat că în ultimele luni au existat mai multe tentative de corupere a deputaților din fracțiune, mai multe tentative de a-i determina să părăsească partidul.

Deputatul PSRM a cerut aleșilor poporului să voteze un proiect de lege ce ar interzice deputaților să părăsească formațiunile din Parlament și o declarație de condamnare a traseismului politic.

Ieri, Alexandr Nesterovschi a anunțat că a părăsit echipa socialiștilor și a precizat că va fi în continuare deputat independent.

img23002110

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!