ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Tenismanul Carlos Alcaraz a cucerit titlul la Indian Wells (ATP) şi a redevenit numărul unu mondial

11:21 | 20.03.2023 Categorie: Sport

Chişinău, 20 mar. /MOLDPRES/. Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz a cucerit pentru prima oară titlul la turneul ATP Masters 1.000 de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 8,8 milioane de dolari, după ce l-a învins, duminică, în finală, pe rusul Daniil Medvedev, cu 6-3, 6-2, iar acest succes i-a adus revenirea în fruntea ierarhiei mondiale, informează MOLDPRES cu referire la Agerpres.

Spaniolul de 19 ani a profitat de faptul că sârbul Novak Djokovic, absent din California deoarece nu este vaccinat contra Covid-19, nu a punctat la Indian Wells şi şi-a recuperat fotoliul de lider al clasamentului ATP, pe care l-a ocupat prima oară în septembrie 2022, după ce a câştigat trofeul la US Open.

Pentru iberic este al optulea titlu din carieră, în 11 finale jucate şi al treilea de categoria ATP Masters 1.000. Alcaraz este cel mai tânăr dintre jucătorii care au reuşit să câştige Indian Wells şi Miami Open în carieră.

Câştigător în Florida anul trecut, Alcaraz va lupta pentru a-şi apăra titlul cucerit la Miami şi trebuie să o facă dacă doreşte să rămână pe primul loc în lume.

La Indian Wells, Alcaraz nu a pierdut niciun set în drumul spre trofeu, ultimul jucător care a făcut acest lucru înaintea sa fiind elveţianul Roger Federer în 2017.

Medvedev a suferit în finala de la Indian Wells prima sa înfrângere în 20 de meciuri (perioadă în care a câştigat titluri la Rotterdam, Doha şi Dubai).

Cei doi nu s-au mai întâlnit decât o singură dată înaintea finalei din California, în 2021, în turul secund la Wimbledon, iar atunci Medvedev s-a impus clar.

img23002222

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!