ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

MEC a lansat etapa națională a concursului „Pedagogul anului”

15:47 | 20.03.2023 Categorie: Societate

Chişinău, 20 mar. /MOLDPRES/. Ministerul Educației și Cercetării (MEC) organizează, în perioada 20 martie-12 aprilie, etapa națională a concursului „Pedagogul anului”, pentru cele trei categorii de cadre didactice: educatori, învățători și profesori din învățământul gimnazial și cel liceal. La concurs vor participa 55 de pedagogi din întreaga țară, transmite MOLDPRES.

Concursul este la cea de a XVII-a ediție. Scopul acestuia este de a motiva și încuraja cadrele didactice să tindă spre excelență, să disemineze bunele practici educaționale, să devină modele pentru discipoli, colegi și societate, astfel contribuind la sporirea prestigiului profesiei de pedagog. 

Etapa națională se va desfășura în două etape. În prima etapă, cei 20 de membri ai comisiei de concurs vor examina dosarele participanților și vor evalua candidații la proba orală, selectând concurenții care vor accede în etapa a doua. La cea de-a doua fază a concursului, participanții vor susține următoarele probe: „Ora publică”, „Proba de ingeniozitate ad-hoc” și tema pentru acasă – discursul „În numele viitorului”. 

În baza rezultatelor concursului, vor fi acordate trei locuri pentru fiecare categorie de cadre didactice: „Profesorul/profesoara anului” „Învățătorul/ învățătoarea anului”,  „Educatorul/educatoarea anului”. Câștigătorii premiului I vor primi trofeul „Pedagogul anului” și câte un premiu bănesc în valoare de 50 de mii de lei (2500 de euro). Deținătorii premiului II vor obține un premiu de 25 de mii de lei, iar premianților locului III li se va oferi câte 15 mii lei.  

Foto: MEC

img23002233

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!