ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

„Ne dorim un viitor prosper în marea familie europeană alături de R. Moldova”, a afirmat președintele Legislativului leton

18:42 | 22.03.2023 Categorie: Oficial

Chişinău, 22 mar. /MOLDPRES/. Agenda europeană a țării noastre, precum și fortificarea dialogului bilateral moldo-leton au fost discutate la întrevederea prim-ministrului Dorin Recean cu membrii delegației parlamentare a Letoniei, conduse de președintele Seimului, Edvards Smiltēns, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

Oficialii au efectuat un schimb de opinii pe marginea situației de securitate în regiune și provocările pe care le resimt cetățenii Republici Moldova de la începutul războiului Federației Ruse împotriva Ucrainei. Pe fundalul provocărilor de securitate, premierul Dorin Recean a subliniat că instituțiile statului sunt antrenate constant în asigurarea păcii și securității.

„Aderarea țării noastre la UE este unica șansă ca moldovenii să aibă o viață bună, în pace, cu salarii și condiții de trai decente. Avem susținerea statelor UE, inclusiv a Letoniei, totodată continuăm agenda ambițioasă de reforme”, a spus premierul Dorin Recean.

De asemenea, șeful Cabinetului de miniștri s-a referit la oportunitățile investiționale ale Republicii Moldova și a exprimat deschidere pentru aprofundarea relațiilor comercial-economice moldo-letone.

Președintele Seimului Letoniei, Edvards Smiltēns, a reconfirmat sprijinul autorităților letone pentru parcursul nostru european. „Ne dorim un viitor prosper în familia europeană alături de Republica Moldova”, a subliniat oficialul leton.

Foto: Guvern

img23002322

img23002322

img23002322

img23002322

img23002322

img23002322

img23002322

img23002322

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!