ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Agenția de știri ANSA din Italia a devenit membru al Asociației Agențiilor de Presă din Balcani

10:19 | 23.03.2023 Categorie: Externe

Atena, 23 mar. /MOLDPRES/. Asociația Agențiilor de Presă din Balcani – Europa de Sud-Est (ABNA-SE) și-a desfășurat miercuri Adunarea Generală la Salonic, în Grecia, transmite BTA, preluat de MOLDPRES.

Adunarea generală a aprobat o serie de hotărâri privind funcționarea, dar și dezvoltarea ulterioară a ABNA-SE, care numără în prezent 12 membri, după ce în organizație a fost primită agenția de știri din Italia ANSA.

Astfel, ANSA se alătură celor 11 membri fondatori, care include: ANA (Grecia), Anadolu (Turcia), Agerpres (România), ATA (Albania), BTA (Bulgaria), FENA (Bosnia-Herțegovina), HINA (Croația), KYPE (Cipru), KOSOVAPRESS (Kosovo), MIA (Macedonia de Nord) și MINA (Muntenegru).

Directorul general al Agenției Anadolu, Serdar Karagoz, a declarat că următoarea Adunare Generală ABNA-SE va avea loc la Istanbul în 2024. „Cooperarea sub egida ABNA-SE poate duce la crearea unor poduri între popoare și țări. În ultimul timp, în special după dezastrul cutremurului din Turcia din 6 februarie, asistăm la o încălzire a relațiilor dintre Turcia și Grecia. Și Grecia a fost lovită de o tragedie cu accidentul feroviar. Aceste două dezastre au adus de fapt cele două țări mai aproape”, a spus Karagoz.

Directorul general al BTA și secretarul general al ABNA-SE, Kiril Valchev, a declarat că Agenția Informațională de Stat MOLDPRES din Republica Moldova a solicitat aderarea la ABNA-SE. El a amintit că ABNA-SE există de 30 de ani, dar până de curând a funcționat ca un club al prietenilor apropiați.

Mandatul de președinte al ABNA-SE, deținut în prezent de agenția grecească ANA-MPA se va încheia în septembrie, când va preda președinția agenției turce Anadolu.

La Adunarea Generală anterioară, care a avut loc în orașul bulgar Burgas în septembrie 2022, a fost luată decizia de înregistrare oficială a ABNA-SE, ceea ce s-a întâmplat în octombrie același an. De atunci, sediul său permanent este în Bulgaria, iar secretarul general al organizației este directorul general al BTA Kiril Valchev.

Foto: ANA-MPA

img23002334

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!