ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Circa 4 mii de contracte de locațiune, înregistrate la fisc în primele două luni ale anului

12:03 | 30.03.2023 Categorie: Economie

Chişinău, 30 mar. /MOLDPRES/. Încasările la impozitul pe venit de la persoanele fizice care transmit în locațiune bunuri imobile au crescut cu peste 45 la sută în primele două luni ale anului curent, comparativ cu perioada similară din anul trecut. Acestea au constituit 8,7 mln de lei (435 de mii de euro), comunică MOLDPRES.

Datele Serviciului Fiscal de Stat relevă că în perioada ianuarie - februarie 2023, au fost identificate 527 de  persoane fizice ce dau în locațiune bunuri imobile. De asemenea, s-au efectuat controale la 86 de persoane fizice fiind calculate suplimentar la buget plăți de bază în sumă de 251 de mii de lei, majorări de întârziere de 17 mii de lei și amenzi de circa opt mii de lei.

În urma acțiunilor întreprinse în primele două luni ale anului curent, au fost înregistrate 3 893 de contracte de dare în locațiune a bunurilor imobile, sau cu 17,2% mai multe decât în același interval din 2022.

Potrivit legislației, cetățenii care dau în chirie bunuri imobiliare sunt obligați să înregistreze contractele de locațiune la SFS și să achite un impozit de 7% din veniturile obținute.

img23002562

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!